Cluj Arena a trecut în proprietatea publică a județului. Urmează pasul cel mare către primărie

Cluj Arena a trecut în proprietatea publică a județului. Urmează pasul cel mare către primărie
Consiliul Județean (CJ) a aprobat miercuri trecerea stadionului Cluj Arena din proprietatea privată a județului în cea publică.

Au fost 31 de voturi "pentru" proiect, ceea ce înseamnă că pentru transfer și-au dat acordul și unii reprezentanți ai PSD, deoarece PNL și UDMR au împreună doar 25 de voturi în forul județean.

Consilierii județeni au aprobat şi renunțarea la contractul de asociere cu societatea Cluj Arena SA pentru administrarea stadionului și l-au mandatat pe șeful CJ Cluj să facă demersurile pentru intrarea acestei societăți în procedură de insolvenţă.

Astfel, începând cu 1 noiembrie 2016 stadionul va fi administrat de către un serviciu al CJ. Hotărârea de miercuri este primul pas care trebuia făcut pentru ca, într-o ședință viitoare, executivul CJ să poată veni cu proiectul de trecere a stadionului în proprietatea publică a municipiului Cluj-Napoca.

Vineri, 23 septembrie, și Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat proiectul de hotărâre prin care se solicită ca stadionul din Parcul Central să treacă în proprietatea publică a municipiului. De la vot au lipsit însă consilierii PSD.

"PSD şi TSD Cluj susţin sportul clujean şi doresc luarea unei decizii cât mai corecte în cazul stadionului. Ne pare rău că Emil Boc refuză orice dialog privind acest transfer. Noi am propus o dezbatere publică, la care să participe consilierii locali şi cei judeţeni, iar domnii Boc şi Tişe să ne explice care este situaţia juridică a Cluj Arena.

Din păcate, cei doi refuză dialogul, lucru care denotă lipsă de respect faţă de clujeni şi de banii contribuabililor. Alin Tişe şi Emil Boc conduc judeţul, respectiv oraşul într-un stil de familie, fin-naş, şi nu sunt interesaţi să implice şi alţi actori politici sau din societatea civilă. Or, stadionul este un obiectiv extrem de important şi trebuie ca autorităţile să aibă o altă atitudine şi deschidere", a spus Horea Nasra, consilier local şi lider al PSD Cluj.

Cluj Arena a fost inaugurat în octombrie 2011 şi este al doilea mare stadion al României. Aici au avut loc, până acum, două meciuri ale echipei naţionale de fotbal. În acelaşi timp, pe stadion a fost ridicată scena principală a Festivalului Untold, la care au luat parte în acest an 300.000 de persoane.

Comenteaza