Foto Cluj: Este gata lotul 1 din Drumul Bistriței. Lucrări finalizate cu șase luni înainte de termen

Cluj: Este gata lotul 1 din Drumul Bistriței. Lucrări finalizate cu șase luni înainte de termen
Cluj: E gata lotul I din Drumul Bistriței. Lucrările au fost finalizate cu 6 luni înainte de termen
Cluj: E gata lotul I din Drumul Bistriței. Lucrările au fost finalizate cu 6 luni înainte de termen
Cluj: E gata lotul I din Drumul Bistriței. Lucrările au fost finalizate cu 6 luni înainte de termen
Cluj: E gata lotul I din Drumul Bistriței. Lucrările au fost finalizate cu 6 luni înainte de termen
Cluj: E gata lotul I din Drumul Bistriței. Lucrările au fost finalizate cu 6 luni înainte de termen

A demarat procedura de recepție a lucrărilor de modernizare și reabilitare a celor 21 km ai lotului 1 al Drumului Bistriței, reabilitat de Consiliul Județean (CJ) Cluj cu fonduri europene.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, s-a deplasat joi, 19 noiembrie, pe amplasamentul Drumului Județean nr. 109 Răscruci – Borșa – Vultureni. Vizita în teren a avut loc în contextul finalizării, respectiv demarării procedurii de recepție a lucrărilor de modernizare și reabilitare a celor 20,8 km ai lotului 1 al Drumului Bistriței, șosea de importanță strategică, reabilitată de CJ Cluj cu fonduri europene.

„Ne bucurăm că am reușit să încheiem lucrările pe acest important drum înainte de venirea sezonului rece, cu șase luni mai devreme decât era prevăzut inițial în contract. Le oferim, astfel, tuturor celor care tranzitează zona, o legătură rapidă şi facilă între Cluj și Sălaj. Locuitorilor din acest areal le asigurăm un acces optim către joncțiunea cu DJ 109A și mai departe cu Drumul Național 1C, pe direcțiile Cluj-Napoca și Gherla - Dej”, a spus Alin Tișe.

DJ 109 Răscruci – Borșa – Vultureni este parte componentă a proiectului finanțat din fonduri europene Drumul Bistriței, prin care CJ Cluj și-a propus să reabiliteze de la zero toți cei 32 km ai arterei care pornește din satul Răscruci, de la intersecția cu DN 1C, și continuă spre vest, până la limita cu județul Sălaj.

Lucrările de modernizare pe lotul 1 au vizat tronsonul cuprins între km 0+000 și km 20+786 și au constat într-o serie de lucrări complexe, în profunzimea drumului, de la fundație până la așternerea celor două straturi de covor asfaltic, respectiv binder şi strat de uzură.

Anterior asfaltării au fost executate lucrări complexe constând în fundații adâncite de parapet, consolidări, casete în vederea lărgirii căii de rulare, înlocuirea dalelor de beton deteriorate, accese la proprietăți, introducere de tuburi și turnarea de beton pentru accesele la proprietăți, lucrări de asigurare a scurgerii apelor (șanțuri, șanțuri betonate, rigole carosabile, poduri și podețe), stații de transport în comun în fiecare localitate.

Lucrările au fost executate de societatea Diferit Cluj, valoarea acestora ridicându-se la 27,3 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată.

Comenteaza