Clujul se aliază cu un judeţ din ţara vecină

Clujul se aliază cu un judeţ din ţara vecină
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a semnat, în urma unei vizite de lucru într-un judeţ din Ungaria, un protocol de colaborare cu reprezentanţii regiunii vecine, care are ca obiective dezvoltarea sectorului întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), sprijinirea reciprocă pentru accesarea fondurilor europene.

 

Protocolul, semnat între forul administrativ judeţean şi regiunea Hajdu-Bihar, prevede colaborarea administraţiilor locale din cele două judeţe în mai multe domenii, precum dezvoltarea sectorului IMM, schimbul de know-how în sectoarul agricol (bioagricultură), în industrie, servicii şi industrie manufacturieră, schimbul de informaţii şi experienţă în domeniul proiectelor şi programelor de dezvoltare a microregiunilor şi judeţelor, precum şi în cel al reducerii efectelor social-economice ale şomajului.

Un punct de mare interes al obiectivelor acestui protocol l-a constitut sprijinul reciproc în relaţiile cu partenerii din Uniunea Europeană în contextul întocmirii de proiecte şi al utilizării fondurilor europene, inclusiv posibilitatea unor proiecte comune.

Alte domenii de interes comun în care cei doi parteneri au convenit să coopereze sunt învăţământul, prin schimbul de studenţi şi de delegaţii ştiinţifice, cultura, prin schimbul de ansambluri artistice, organizarea de expoziţii şi alte forme de manifestări culturale, turismul şi sportul, prin promovarea şi sprijinul în organizarea de expoziţii, târguri şi concursuri sportive.

„Mulţumesc tuturor consilierilor judeţeni implicaţi în acest proiect, indiferent de partidul sau de alianţa din care aceştia au făcut parte, şi care au înţeles faptul că interesul judeţului Cluj primează. Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să parafăm protocolul de cooperare cu Hajdu-Bihar, întrucât acesta este unul dintre cele mai dezvoltate judeţe din Ungaria.

În ceea ce priveşte domeniile de interes, am regăsit foarte multe elemente comune, care se regăsesc în dezvoltarea cu prioritate a agriculturii şi turismului. Consider că acest protocol este un prim pas în cadrul unei colaborări viitoare pe care ne-o dorim de succes", a declarat vicepreşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan.

Printre celelalte protocoale de colaborare încheiate de CJ se numără înfrăţirea cu departamentul Allier din Franţa, cu provinciile Parma, Trento, Veneto şi Terni din Italia, cu provincia Shandong din China, cu voievodatul Malopolska din Polonia, precum şi cu judeţele Fejer şi Baranya din Ungaria.

Înţelegerea de cooperare între judeţul Cluj din România şi judeţul Hajdu-Bihar din Ungaria a fost aprobată de plenul CJ Cluj, prin hotărârea nr. 163 din 28 mai 2014.

Comenteaza