Şcoli din Cluj cu conturi blocate şi fără căldură peste iarnă
- Scris de Luminita Silea
- 15 Noi 2012, 22:10
- Administraţie
- Ascultă știrea
Mai multe şcoli sau administraţii locale din judeţ au conturile blocate sau sunt foarte aproape să fie executate silit. Şcolile au ajuns în situaţia acesta deoarece din 2009 au angajat lucrări cu firme de construcţii, pe promisiuni de finanţare prin Inspectoratul Şcolar Judeţean. Constructorii au acţionat şcolile în instanţă şi au câştigat aşa că s-a ajuns la executarea silită a acestora. La Dej, două unităţi şcolare sunt în această situaţie, iar primarul Morar Costan spune că trebuie să rezolve respectiva problemă de acum cinci ani, ca elevii din municipiu să nu îngheţe de frig la ore, iar profesorii să-şi primească salariile.
Consilierul judeţean USL Ioan Sălătioan a militat la şedinţa extraordinară a Consiliul Judeţean de ieri pentru rezolvarea problemelor pe care le au mai multe şcoli din Dej. Unităţile şcolare au conturile blocate şi sunt în faza de executate silită pentru neplata unor lucrări de modernizare. Consilierul a declarat că în aceeaşi situaţie se află şi ale unităţi şcolare oferind ca exemplu primăria Vad care a ajuns să aibă conturile blocate, fiind executată de Finanţe tocmai pentru neplata unor lucrări către constructorul care a efectuat mornizări la şcolile din comună. „Trebuie să rezolvăm cumva această situaţie pentru că şcolile sunt cele care pierd", a subliniat Sălătioan, menţionând că ar trebui identificate fonduri în bugetul judeţul pentru a ajuta respectivele administraţii locale şi şcoli, având în vedere că şi aşa acestea se află într-o zonă defavorizată. „S-au pierdut deja în această zonă de est a judeţului 15.000 de locuri de muncă", a mai spus consilierul USL. Oficialii Consiliului Judeţean au menţionat că, nefiind vorba despre arierate, ele nu pot fi acoperite din alocările Guvernamentale, iar în prezent în bugetul judeţului nu există fonduri necesare.
Primarul din Dej, Morar Costan, a explicat că Grupul Şcolar Brâncuşi şi Şcoala Avram Iancu au conturile blocare, fiind în faza de executare silită. „Este o situaţie de acum cinci ani de zile. Iniţial Ispectoratul Şcolar a alocat 300.000 de lei pentru lucrări de modernizare a respectivelor şcoli. Ordonatorii secundari de credite, directorii de şcoli, au angajat lucrările şi le-au licitat , fără să aibă angajată finanţarea. Directorii celor două şcoli au fost oricum schimbaţi, dar acum trebuie rezolvată problema. Noi, Primăria trebuie să găsim o soluţie. În total vorbim despre 900.000 de lei care trebuie plătiţi. Am discutat cu Ispectoratul Şcolar, cu Direcţia de Finanţe şi am făcut adresă la Guvern. Ni s-a promis că în 2013 în martie se vor aloca fonduri de la Guvern pentru rezolvaresa situaţiei, însă nu putem să aşteptăm aşa de mult. Copii nu au nicio vină, nu pot să stea fără căldură peste iarnă. Problema este că noi ca primărie, neavând arierate, nu am putut primi bani de la Guvern. Însă jumătate din suma de plată trebuie să o achităm, aşa ne-au indicat executorii, anul acesta. Avem nevoie de o hotărâre de Guvern şi de o alocare de fonduri în 2012", a menţionat Costan. Primarul a adăugat că în total sunt aproximativ 80 de profesori care riscă să nu-şi mai încaseze salariile din cauza unei situaţii care a rămas nerezolvată de câţiva ani. „S-a tot aşteptat, s-au făcut promisiuni. Este adevărat că ordonatorii secundari de credite nu aveau voie să contracteze lucrări fără să aibă deschisă o linie de finanţare, dar din păcate aşa s-a lucrat", a mai subliniat primarul.
Şeful Ispectoratului Şcolar Judeţean, Valentin Cuibus, a explicat că în situaţia administraţiei locale din Dej sunt nouă unităţi şcolare din judeţ unde sunt probleme. „Vorbim de lucrări licitate şi contractate de şcoli din Dej, Vad, Aşchileu, Beliş dar şi de campusurile din Dej sau Huedin. Sunt lucrări începute din 2005-2006 când s-a făcut o alocare de sumă, însă în anii următori nu s-au mai dat bani, sau sau dat puţini. Pe bugetul consolidat de anul acesta nu existau prinse aceste lucrări, aşa că l-a rectificare nu s-a putut aloca niciun leu. În plus, ele nu sunt arierate. Nici primarii, nici şcolile nu aveau cum să semneze contracte cu firme de construcţii, dacă nu exista deschisă linia de finanţare. Constructorii sau finanţele au acţionat pentru recuperarea lucrărilor executate şi neplătite. Per total în Cluj vorbim despre 4 milioane de lei care trebuie plătiţi către constructori", a explicat Cuibus. Şeful ISJ a adăugat că pentru luna acesta ISJ a găsit o situaţie pentru plata salariilor personalului didactic de la şcolile cu conturi blocate. „Aceştia îşi vor primi salariile şi în luna decembrie. Problema e cu cheltuielile materiale ale şcolilor, însă primăriile vor identifica o soluţie. Oricum noi am trimis oficial adrese la Ministerul Educaţiei şi ni s-a promis ca se va găci o soluţie. Nu vorbim despre arierate. Este o situaţie creată de directorii de şcoli sau de primari care au angajat cheltuieli fără acoperire bugetară. În momentul în care nu mai aveau fonduri, trebuiau pur şi simplu să oprească lucrările", a precizat Cuibus.
În cazul primăriei din Vad, consilieri judeţi au atras atenţia că în şcolile din comună s-au angajat investiţii care nu servesc nimănui. „Acolo s-a ajuns în acestă situaţie deoarece firma angajată să facă lucrări a intrat în faliment, Primăria îi datora cunatumul lucrărilor şi s-a ajuns la executare silită de către finanţe. Oricum, conform legii 85 se pot face compensaţii. Dotările la şcoli sunt în valoare de 74.000 de lei, iar finaţele trebuie să-şi recupereze de la firma de construcţii 700.000 de lei", au atras atenţia consilierii judeţeni PPDD.
Situaţia din Cluj nu este unică în ţară, alte administraţii şi şcoli fiind în aceeaşi situaţie, motiv pentru care Ministerul Educaţiei a promis o soluţie integrată pentru rezolvare problemei.