Comisia care verifică licitaţiile Consiliului Judeţean: nu toate contractele vor fi verificate, nu toate informaţiile ajung la comisie

Comisia care verifică licitaţiile Consiliului Judeţean: nu toate contractele vor fi verificate, nu toate informaţiile ajung la comisie
Comisia constituită de consilierii judeţeni pentru a verifica licitaţiile din ultimii zece ani ale instituţiei, după arestarea vicepreşedintelui CJ Cluj Radu Bica sub acuzaţia de luare de mită, a avut deja o primă întâlnire, astăzi. Concluzia - nu toate licitaţiile vor fi verificate şi nu toate informaţiile despre achiziţii vor ajunge la comisie.

Comisia este formată din membri ai PNL, PDL, PSD, UDMR şi PRM şi s-a întâlnit astăzi cu secretarul general al judeţului şi cu şeful depatamentului juridic al CJ Cluj pentru a se stabili ce fel de informaţii le vor fi puse la dispoziţie comisiei.

"Vom face o selecţie a informaţiilor livrate de secretarul general al judeţului şi de directorul de investiţii, şi vom decide în comisie care dintre contracate va fi verificat", a explicat consilierul judeţean Steluţa Racolţa (PDL) în studioul REALITATEA TV Cluj. "Poate că unele lucruri le vom putea structura şi în funcţie de contestaţiile depuse la achiziţiile respective", a spus şi consilierul judeţean Ioan Petran (PNL).


"Comisia are rolul de a evalua achiziţiile făcute de-a lungul acestei perioade, nu de a verifica toate dosarele. Nu vom face o evaluare filă cu filă cid oar o selecţie pentru ca o bună parte din ele să fie verificate", a spus consilierul judeţean Teodor Pop Puşcaş, în platoul emisiunii "Clujul în realitate", moderată de Ciprian Aron.


"Vom verifica doar contractile care au ridicat de-a lungul timpului anumite suspiciuni. Nu se va putea face o trecere în revistă a achiziţiilor publice din ultimii 11 ani. Numai cei care nu au lucrat în acest domeniu pot spune aşa ceva", a explicat Petran.

Comisia de verificare a contractelor Consiliului Judeţean a fost constituită ieri de CJ Cluj într-o şedinţă extraordinară, după ce vicepreşedintele instituţiei, Radu Bica, preşedinte al mai multor comisii de licitaţie, a fost arestat preventiv sub acuzaţia de luare de mită. Procurorii spun că acesta ar fi urmat să favorizeze o firmă într-o licitaţie de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena. Din comisie fac parte Steluţa Racolţa (PDL), Teodor Pop Puşcaş (PSD), Ioan Petran (PNL), Sztranyiczki Szilárd (UDMR) şi Petru Guş (PRM).

 

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .