Consilierii PSD vor să ştie care e situaţia la Clujana

Consilierii PSD vor să ştie care e situaţia la Clujana
Consilierii județeni ai PSD Cluj au solicitat Consiliului Județean să facă public "statusul activității S.C Clujana SA dar și un raport financiar având în vedere că societatea aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj trebuia să achite mai multe datorii", se arată într-un comunicat remis ZIUA de CLUJ.

"Având în vedere că pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean Cluj, în şedinţa de la sfârşitul lunii ianuarie, s-a aflat un proiect de hotărâre prin care oficialii Clujana cereau aprobarea consilierilor județeni pentru a vinde două imobile aflate în patrimoniul acesteia, în vederea achitării mai multor rate din datoriile curente ale societăţii, este cât se poate de bine-venită informarea clujenilor cu privire la tranzacția mai sus menționată", se arată în comunicatul de presă al PSD Cluj.

„Vrem să știm din ce cauză s-a pierdut eșalonarea datoriilor, ceea ce a dus la creșterea presiunii financiare pe bugetul societății și creșterea datoriilor în condițiile în care noi considerăm că acest lucru putea fi evitat", a declarat Remus Lăpușan, liderul de grup al consilierilor județeni PSD.

Comenteaza