Consiliul Judeţean Cluj dă în judecată Banca Transilvania

Consiliul Judeţean Cluj dă în judecată Banca Transilvania
Consiliul Judeţean Cluj a informat că a depus la secţia civilă a Tribunalului Cluj o cerere de chemare în judecată a Băncii Transilvania.

Consiliul Judeţean acuză Banca Transilvania că a eliberat unei societăţi private banii care reprezintă garanţia de bună execuţie pentru lucrările de la şoseaua Ic Ponor - Răchiţele, lucrări care fac obiectul unui proces.

"Marţi, 1 martie 2016, Judeţul Cluj, reprezentat prin preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat, a introdus la Secţia Civilă a Tribunalului Cluj cererea de chemare în judecată a Băncii Transilvania, cerere prin care se solicită obligarea societăţii bancare la plata sumei de 3.293.909,76 lei reprezentând prejudiciul efectiv cauzat Judeţului Cluj, obligarea la plata dobânzilor legale aferente acestei sume începând cu data de 16.06.2015 şi până la data executării efective a obligaţiei precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Motivul chemării în judecată pe considerentul răspunderii civile delictuale îl reprezintă acţiunea culpabilă a băncii care, în lipsa unei hotărâri definitive şi executorii precum şi a unui temei legal a eliberat S.C. MBS GROUP S.R.L. garanţia de bună execuţie constituită la Banca Transilvania în cadrul contractului care viza lucrările derulate în cadrul proiectului cu finanţare europeană având ca obiect „Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele - Prislop - Ic Ponor" implementat de Consiliul Judeţean Cluj în cadrul Programului Operaţional Regional.

Eliberarea de către Banca Transilvania a garanţiei de bună execuţie a avut loc în mod nejustificat, în contextul în care pe rolul instanţelor de judecată se afla un proces care avea exact acest obiect, proces nefinalizat şi în care nu exista o hotărâre definitivă şi executorie, aspect cunoscut, de altfel, de către Banca însăşi care era, la rândul ei, parte în proces. Mai mul decât atât, Consiliul Judeţean Cluj solicitase anterior Băncii Transilvania, încă din luna ianuarie 2014, executarea garanţiei de bună execuţie, motivul reprezentându-l faptul că, în urma efectuării unei expertize de către persoane autorizate şi atestate în domeniu, cu privire la conformitatea lucrărilor executate de Asociere în cadrul proiectului, acestea au constatat existenţa unor neconformităţi ale lucrărilor, în special cu privire la nerespectarea claselor de betoane, nerespectarea proiectului tehnic revizuit ş.a., răspunsul Băncii la această solicitare fiind unul negativ.

În cadrul procesului, prima instanţă, cea de fond, s-a pronunţat în favoarea MBS GROUP S.R.L., indicând în acelaşi timp Judeţului Cluj prin hotărâre, în mod eronat, drept cale de atac cea a recursului. Respectând hotărârea primei instanţe, Judeţul Cluj a formulat recurs care, în mod evident, a fost respins, calea de atac în cauză fiind apelul care a şi fost introdus ulterior. În data de 16.06.2015, instanţa de apel a admis acţiunea Judeţului Cluj, prin această decizie S.C. MBS Group S.R.L pierzând definitiv dreptul de a solicita eliberarea garanţiei.

Ca urmare a acestei hotărâri favorabile şi a soluţionării în mod definitiv a litigiului, Judeţul Cluj a solicitat din nou Băncii Transilvania, prin adresa cu nr.1013/15.01.2016 executarea garanţiei de bună execuţie. Ca răspuns la această cerere, prin adresa înregistrată la Consiliul Judeţean Cluj sub nr. 2169/01.02.2016 Banca Transilvania a comunicat imposibilitatea soluţionării favorabile a acestei solicitări, motivat de faptul că garanţia de bună execuţie a fost eliberată societăţii MBS GROUP S.R.L încă din anul 2014!!!", se arată în comunicat.

„Apreciem ca fiind de neînţeles şi, mai ales, inacceptabilă, decizia Băncii care, după pronunţarea primei instanţe, cea de fond, în lipsa unei hotărâri definitive şi irevocabile, a procedat la eliberarea în favoarea societăţii MBS GROUP S.R.L. a garanţiei de bună execuţie. La fel de inexplicabil e, în opinia noastră, faptul că Banca nu a comunicat în niciun moment Consiliului Judeţean Cluj această decizie deşi ea a continuat să fie parte în acest proces, aspect care e de natură să îi pună sub semnul îndoielii buna-credinţă. În contextul în care, în mod pe deplin justificat, Judeţul Cluj a câştigat definitiv şi irevocabil acest proces, de îndată ce am luat act de această eroare a Băncii am acţionat-o în instanţă, solicitându-i să suporte toate prejudiciile cauzate în acest fel. De altfel, fiind vorba, în cauză, despre fonduri europene, deci bani publici, nu am avut nicio ezitare în acest sens, apreciind că este singura modalitate în care interesul public poate fi apărat iar legalitatea reinstaurată. Desigur, acesta este punctul de vedere al Consiliului Judeţean, urmează ca acest proces să parcurgă paşii prevăzuţi de lege iar în final instanţa de judecată să decidă în funcţie de probele administrate", a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mânzat".

 

Etichete
Comenteaza