Consiliul Județean Cluj își mărește suprafața pentru extinderea sediului și a parcării

Consiliul Județean Cluj își mărește suprafața pentru extinderea sediului și a parcării

Viitorul sediu al Consiliului Județean Cluj va fi extins, supraetajat și va deveni prima clădire publică verde din România.

În ședința ordinară a forului administrativ județean de joi, 26 august 2021, proiectul de hotărâre privind solicitarea de trecere a unui teren din domeniul public al Muncipiul Cluj-Napoca în domeniul public al Județului Cluj a fost pe ordinea de zi.

Potrivit referatului de aprobare, pentru realizarea obiectivului de investiții de extindere a sediului Consiliului Județean Cluj și de modificare a accesului auto la Biblioteca Județeană “Octavian Goga” Cluj, este necesară alipirea mai multor parcele.

Așadar, s-a solicitat trecerea terenului situat în municipiul Cluj-Napoca, Calea Dorobanților nr .104, cu suprafața de 205 mp, identificat cu număr cadastral 344295 Cluj-Napoca (dezlipit din terenul identificat cu număr cadastral 323167 Cluj-Napoca), din domeniul public al Municipiul Cluj- Napoca în domeniul public al Județului Cluj.

Consilierii au aprobat proiectul și s-a aprobat alipirea terenului prevăzut cu terenul identificat cu numărul cadastral 331698 Cluj-Napoca și cu terenul identificat cu numărul cadastral 277398 Cluj-Napoca, rezultând un singur imobil cu suprafața totală de 5.526 mp.

„Este vorba de o trecere dintr-o proprietate publică a municipiului Cluj-Napoca către județ a terenului aferent bibliotecii din vecinătatea Consiliului Județean, unde urmează să realizăm extinderea parcării și a clădirii forului administrativ județean. Proiectul l-am amânat anul acesta din lipsa banilor. Există o soluție senzațională din punct de vedere urbanistic pe care o s-o implementăm. De asemenea, un parking pentru acea zonă a orașului. La anul cu siguranță vom continua proiectul”, a explicat liderul forului județean, Alin Tișe.

Sediul actual al CJ Cluj a fost inaugurat în 2011, după ce instituția a preluat clădirea care fusese inițial destinată Direcției Vamale.

Comenteaza