Constructor DIFERIT pentru Podul Traian. Când va fi gata lucrarea

Constructor DIFERIT pentru Podul Traian. Când va fi gata lucrarea
Podul Traian este nerefăcut la mai bine de un an şi jumătate de la surpare. Două firme s-au bătut pentru contractul privind reconstrucţia podului, iar procedurile de soluţionare a contestaţiilor au întârziat şi mai mult începerea lucrărilor.

În august 2013, Podul Traian, unul dintre cele mai circulate din oraş, s-a surpat. Municipalitatea clujeană a anunţat că podul va fi refăcut din temelii în cel mai scurt timp. După mai bine de un an şi jumătate, lucrările nu au început încă.

Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a admis luna trecută contestaţia firmei Diferit SRL împotriva atribuirii contractului de lucrări pentru obiectivul Podul Traian către Asocierea Doralex - Rhid Epito - A Hid Epito şi a dispus Primăriei Cluj-Napoca să reevalueze ofertele depuse.

Municipalitatea a ales să nu conteste în instanţa decizia şi să treacă la reevaluarea ofertelor. Biroul mass-media al municipalităţii a informat ZIUA de CLUJ că noul câştigător al licitaţiei este firma Diferit, care îşi adjudecă astfel lucrarea estimată la circa 6 milioane de lei.

Reprezentanţii primăriei mai spun că perioada de 10 zile în care puteau fi depuse contestaţii a trecut, fără a fi înregistrat un asemenea document. 

UPDATE: Primăria Cluj-Napoca a anunţat vienri dimineaţa semnarea contractului pentru modernizarea Podului Traian cu firma Diferit, a cărei ofertă financiară a fost de 6.546.309,6 lei fără TVA. 

Reamintim că în urmă cu o lună, Primăria Cluj-Napoca a anunţat că asocierea Doralex - Rhid Epito - A Hid Epito a fost declarată drept câştigătoare a licitaţiei pentru executarea podului peste râul Someşul Mic, pe strada Traian, cu o ofertă financiară de 5.886.229 lei, adică 1.331.485 euro (la cursul Băncii Naţionale din 26 martie).

"La licitaţia de execuţie a mai participat firma SC Diferit SRL, a cărei ofertă financiară a fost de 6.546.309 lei. Alte două firme care au fost interesate de această licitaţie, Dacia Faber şi ARL Cluj, au prezentat oferte neconforme caietului de sarcini", a informat municipalitatea.

Firma Diferit a considerat că oferta câştigătoare a fost inacceptabilă şi neconformă, iar CNSC i-a dat dreptate şi a decis ca municipalitatea să procedeze, în 10 zile de la comunicarea deciziei, la reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor, prin reevaluarea ofertei depuse de Asocierea Doralex - Rhid Epito - A Hid Epito.

Termenul de realizare a Podului Traian a rămas acelaşi, de şase luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Rămâne, însă, de văzut când va fi dat acesta.

Proiectul tehnic al Podului Traian a fost realizat de societatea Expert Proiect 2002 şi prevede executarea a patru benzi de circulaţie rutieră de 3,50 m, câte două pe fiecare sens, două piste de biciclete cu lăţimea de 1,6 m şi două trotuare pietonale cu lăţimea variabilă între 2,25 şi 3,5 m.

Diferit a mai avut în trecut contracte de reparaţii ale drumurilor din municipiul Cluj-Napoca, iar în prezent lucrează la modernizarea străzilor adiacente liniei de tramvai.

Comenteaza