Contractul de 24 milioane de euro pentru pista Aeroportului din Cluj va fi semnat în decembrie

Contractul de 24 milioane de euro pentru pista Aeroportului din Cluj va fi semnat în decembrie
Lucrările la pista de aterizare şi decolare de la Aeroportul din Cluj, de 24 de milioane de euro, vor fi terminate în doi ani după data atribuirii. Ofertele pot fi depuse până în 10 decembrie, a anunţat astăzi Consiliul Judeţean Cluj, în subordinea căruia se află aeroportul clujean.
Tot în 10 decembrie, dar două ore mai târziu după închiderea perioadei de depunere a ofertelor, vor fi deschise şi dosarele.

Anunţul de participare la licitaţie a fost deja publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, având în vedere că majoritatea finanţării va fi asigurată de UE. În consecinţă a fost iniţiată procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru lucrările respective.

Contractul are o valoare estimată la 24 milioane Euro, fără TVA, şi se va înscrie în Programul Operaţional Sectorial Transport, Domeniul major de intervenţie 2.4. Ca urmare a investiţiei, infrastructura aeroportului “va răspunde unui trafic intern şi internaţional de pasageri şi marfă în creştere”, potrivit preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe.

Comenteaza