Creşte numărul de pensionari cu gratuitate pe transportul în comun din Cluj

Creşte numărul de pensionari cu gratuitate pe transportul în comun din Cluj
60.191 de pensionari beneficiază de gratuitate pe mijloacelele de transport în comun în Cluj-Napoca, numărul acestora urmând să ajungă la 65.179 conform unei propuneri a conducerii Primăriei Cluj-Napoca. Proiectul se află în consultare publică, pe site-ul instituţiei, până la data de 6 septembrie 2017.

Conform administraţiei locale, acest proiect este necesar fiindcă funcţionează în prezent încă supă un barem stabilit în 2007, iar de atunci punctul de pensie s-a majorat cu 84,8%. De asemenea, Compania de Transport Public (CTP) a primit multe solicitări în acest sens din partea persoane vârstnice. 

"Începând cu 1 ianuarie 2008 s-a aprobat acordarea gratuităţii transportului urban pe mijloacele de transport în comun pentru persoanele vârstnice şi pensionarii din Cluj-Napoca, după cum urmează: gratuitate pe toate liniile pentru cei cu venituri de până la 1.300 de lei, pe o singură linie pentru cei cu venituri între 1.301 şi 1.500 lei, gratuitate pe toate liniile pentru cei cei au împlinit 70 de ani - indiferent de venit şi gratuitate pentru toţi cetăţenii de onoare ai oraşului. Din 2007 și până la data prezentului referat, conform datelor preluate de pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice, pensiile publice au fost majorate de 11 ori. Dacă în noiembrie 2007, punctul de pensie era stabilit la valoarea de 541, în luna iulie 2017 valoarea punctului de pensie a fost stabilită la 1.000. În perioada noiembrie 2007 - iulie 2017, punctul de pensie a crescut cu 84,8%. Urmare a creșterii semnificative a valorii punctului de pensie în acest interval de aproape 10 ani, un număr însemnat de pensionari au pierdut dreptul la gratuitatea transportului urban în comun, întrucât aceștia nu se mai încadrează în plafoanele actuale de 1.300 lei, respectiv 1.500 lei. Pe acest fond au fost înregistrate, atât la Primăria municipiului Cluj-Napoca, cât și la Compania de Transport Public Cluj-Napoca, foarte multe solicitări de majorare a pragurilor până la care se acordă gratuitatea transportului urban pe mijloacele de transport în comun pentru persoanele vârstnice și pensionari", se arată în referatul proiectului supus consultării publice. 

Municipalitatea susţine că această modificare nu va afecta bugetul local pentru anul 2017. Aşadar, dacă proiectul va fi adoptat de Consiliul Local, baremele se vor schimba astfel: 

- gratuitate pe toate liniile pentru pensionarii cu venituri de până la 1.700 lei

- gratuitate pe o linie pentru pensionarii cu venituri cuprinse între 1.701 şi 1.900 lei

- gratuitate pentru toţi cetăţenii care au împlinit 70 de ani, indiferent de venit

- gratuitate pentru toţi cetăţenii de onoare ai oraşului

Proiectul ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2017. 

Comenteaza