Cu ce ne ajută transportul intermodal
- Scris de Ziua de Cluj
- 31 Ian 2013, 22:52
- Administraţie
- Ascultă știrea

Aeroportul din Cluj nu s-ar putea intitula niciodată "deschiderea internaţională a Transilvaniei", dacă nu va dispune de acest sistem complex de transport intermodal, a arătat liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu. Deocamdată se începe cu elaborarea studiilor, etapă pentru care Uniunea Europeană a alocat o finanţare nerambursabilă de 1 milion de euro. Cu partea de cofinanţare pe care o asigură Consiliul Judeţean, acest proiect ajunge la o valoare de 2 milioane de euro. "După ce vom avea finalizate studiile de specialitate, vom putea face demersuri pentru a obţine noi finanţări, astfel încât să putem să şi implementăm proiectul", a explicat directorul Aeroportului, David Ciceo.
Studiul de fezabilitate ar urma să stabilească ce costuri sunt necesare pentru implementarea proiectului. "În 2014, una dintre axele fondurilor europene sperăm să fie deschisă şi infrastructurii aeronautice, astfel încât să putem accesa fonduri pentru a realize lucrările care ne vor fi recomandate", a spus şi Uioreanu. În privinţa ofertelor pentru studiile necesare acestui proiect, anunţul pentru licitaţie a fost publicat deja pe SEAP. "Avem deja solicitări de informaţii şi urmează ca în februarie să deschidem ofertele", a spus Ciceo. Toată documnetaţia şi studiile implicate ar trebui finalizate până în noiembrie anul viitor. Consiliul Judeţean a stabilit o echipă de lucru care include specialişti ai aeroportului, ai Consiliului Judeţean, ai Direcţiei Naţionale de Drumuri, CFR, Ministerul Transporturilor şi Apele Române. "UE ţine foarte mult la transportul intermodal şi va fi deosebit de important pentru dezvoltarea regiunii. Scopul final e să integrăm transportul feroviar cu cel aerian", a comentat directorul aeroportului, David Ciceo.
Aeroportul a primit deja o prefinanţare 500.000 de euro de la Comisia Europeană, pentru a deurla acest proiect. "Sunt primii bani europeni care ajung la un aeroport din România", a mai aratat Ciceo. Proiectul, selectat în scopul finanţării pe baza cererii anuale de propuneri TEN-T 2011, constă în realizarea unor studii specifice privind crearea unui nod de transport intermodal cu totul nou pe Aeroportul din Cluj-Napoca, care să permită trecerea directă a operaţiunilor de transport de pasageri şi mărfuri de la transportul rutier la cel feroviar şi aerian.