Două noi destinaţii de pe aeroportul Cluj

Două noi destinaţii de pe aeroportul Cluj
Wizz Air şi aeroportul Cluj au anunţat joi că în perioada următoare vor fi deschise două noi rute şi vor fi suplimentate zborurile spre alte destinaţii.

Cele două noi rute sunt Viena, capitala Austriei, o destinaţie foarte apreciată de mulţi clujeni şi Lyon, Franţa.

Cursa spre Viena va debuta în 30 mai 2018, cu două zboruri pe săptămână, miercuri şi duminică, iar în octombrie va ajunge la 3, marţi, joi şi sâmbătă, iar din noiembrie 2018 va ajunge la 4 zboruri pe săptămână, luni, miercuri, vineri şi duminică.

Zborurile spre noua destinaţie Lyon vor începe în 20 noiembrie 2018, cu două zile de operare pe săptămână, marţi şi sâmbătă.

Reprezentanţii Wizz Air au anunţat de asemenea că o nouă aeronavă Airbus A320 se va alătura flotei de pe aeroportul Cluj, începând cu luna noiembrie, flotă care va ajunge astfel la 7 aparate de zbor.

Totodată, compania aeriană a făcut cunoscut că tot din noiembrie 2018, numărul frecvenţelor săptămânale va fi suplimentat cu 21 de zboruri, inclusiv pe rute populare precum Londra Luton, de la 19 la 21, Paris Beauvais, de la 6 la 9, Bucureşti, de la 10 la 13, Roma Fiumicino, de la 4 la 7, Madrid, de la 4 la 6, Dortmund, de la 4 la 5 şi Doncaster, de la 2 la 3 zboruri.

Comenteaza