Cum a cheltuit Primăria creditul de 300 de milioane, leu cu leu

Cum a cheltuit Primăria creditul de 300 de milioane, leu cu leu
Până la finalul lui 2014, municipalitatea a cheltuit aproape 90 la sută din creditul în valoare de 300 de milioane de lei contractat în 2011 de la CEC Bank. Banii au fost folosiţi pentru finalizarea unor obiective de investiţii, dar şi pentru începerea unor proiecte noi.

Cei mai mulţi bani, adică peste 139 de milioane de lei, au fost cheltuiţi pentru amenajarea şi modernizarea străzilor şi a podurilor din Cluj-Napoca. Noua Sală Polivalentă, inaugurată abia în 2014, a primit peste 87 de milioane de lei, iar peste 25 de milioane de lei s-au cheltuit pentru achiziţionarea tramvaielor poloneze care circulă deja de peste doi ani în oraş.

2011: Primii bani au mers către Polivalentă

În total, în anul 2011, municipalitatea a cheltuit peste 72 de milioane de lei (mai exact 72.733.340). Primele lucrări la Sala Polivalentă au fost demarate atunci, iar Primăria a alocat suma de 31.904.234 pentru construirea sălii multifuncţionale. După ce a fost blocat mai bine de un an şi jumătate din cauza contestaţiilor şi a proceselor, şantierul a fost redeschis, iar obiectivul a fost inaugurat abia în toamna lui 2014.

De asemenea, în anul 2011, autorităţile au cheltuit 92.320 pentru modernizarea iluminatului public, în timp ce pentru extinderea iluminatului public a fost alocată suma de 14.053.075 de lei. Tot în acelaşi an, amenajarea şi modernizarea străzilor şi a podurilor din municipiu a costat 26.683.709 de lei.

2012: Anul tramvaielor mov

În anul 2012 s-au cheltuit peste 69 de milioane de lei. Primăria a plătit 25.600.000 pentru achiziţionarea celor patru tramvaie poloneze care circulă în Cluj. Deşi iniţial se vorbea despre achiziţionarea a 12 astfel de mijloace de transport în comun, municipalitatea s-a limitat la cumpărarea a doar patru unităţi.

Tot atunci, Primăria a alocat 6.411.502 pentru construirea Sălii Polivalente, 135.002 pentru studiul de fezabilitate, respectiv pentru proiectul tehnic pentru construirea Centrului Cultural Transilvania şi 37.568.277 pentru amenajarea şi modernizarea străzilor şi a podurilor. Municipalitatea nu a reuşit să demareze lucrările la Centrul Cultural Transilvania, aşa că lucrările au fost trecute pe lista obiectivelor de investiţii, însă proiectul nu a prins contur nici până acum.

2013: Modernizarea străzilor, prioritară

În 2013 au fost cheltuiţi cei mai puţini bani, şi anume aproape 37 de milioane de lei. Sala multifuncţională de sport a primit 6.053.730, în Centrul Cultural Transilvania s-au mai pompat 422.840 de lei, iar amenajarea şi modernizare străzilor şi a podurilor s-a ridicat la 30.433.512 de lei.

2014: Sală, străzi, poduri

În 2014 a fost cheltuită cea mai mare sumă, adică peste 88 de milioane de lei. Aproape jumătate din sumă, 43.620.424 de lei, s-au dus pentru construirea sălii multifuncţionale de sport, în timp ce pentru modernizarea străzilor şi a podurilor Primăria a pus la bătaie 44.690.061 de lei.

Creditul în valoare de 300 de milioane de lei a fost accesat la începutul anului 2011 de către Primăria Cluj-Napoca la CEC Bank, pe o perioadă de 30 de ani. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii municipalităţii în momentul demarării creditului, 2014 ar fi ultimul an în care s-ar mai fi putut cheltui banii, însă Direcţia Economică din cadrul Primăriei menţionează că diferenţa care a rămas până la suma de 300 de milioane de lei poate fi utilizată în 2015.


Sumele finale ale investiţiilor finanţate din credit

Tramvaie poloneze 25.600.000 lei
Sala Polivalentă 87.989.892 lei
Centrul Cultural Transilvania 557.842 lei
Modernizare iluminat public 92.320 lei
Extindere iluminat public 14.053.075 lei
Amenajare şi modernizare străzi, blocuri 139.375.560 lei

 

Comenteaza