Cum se apără Primăria după ce PNL a acuzat-o că plăteşte 1,2 milioane euro despăgubiri
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Ian 2014, 16:30
- Administraţie
- Ascultă știrea

"În urma unei decizii judecătoreşti irevocabile şi definitive, care a dat câştig de cauză solicitărilor asocierii JV Consorzio Garboli Conicos SpA -Tirena Scavi SpA municipalitatea este obligată la plata unor despăgubiri în valoare de 2.650.600,45 lei", admite azi Primăria Cluj-Napoca. "Această situaţie este o consecinţă directă a deciziei adoptate în unanimitate de către Consiliului local Cluj-Napoca, în anul 2011, când, prin HCL 374 legislativul a decis să nu accepte propunerea de convenţie propusă de către Primărie, în urma negocierilor cu firma italiană, aceasta adresându-se instanţei şi obţinând câştig de cauză. Primarul Emil Boc a anunţat că Primăria municipului Cluj-Napoca a intentat la rândul său un proces în instanţă asocierii sus amintite, pentru a obţine plata unor despăgubiri materiale în urma nerespectării termenelor constractuale ale unora dintre lucrările prestate de către companie în cadrul programului de reabilitare a tramei stradale din perioada 2006 - 2010, valoarea solicitată fiind de 13.693.315,84 de lei. Acest proces se află pe rolul instanţelor de judecată, în cazul câştigării procesului sumele recuperate de la JV Consorzio Garboli Conicos SpA -Tirena Scavi SpA urmând să fie mai mari decât cele achitate în urma sentinţei favorabile obţinute de compania italiană".
În ce priveşte despăgubirile pe care Primăria ar trebui să le plătească în cazul relocării rromilor de pe strada Coastei, Primăria precizează că sentinţa nu e definitivă. "Primăria va înregistra un recurs în termenul legal şi îşi va susţine punctul de vedere în instanţă, având în vedere că nu este vorba de o evacuare forţată ci de o procedură administrativă de atribuire de locuinţe sociale de urgenţă, unor cetăţeni care aveau solicitări depuse la Primărie şi se aflau în situaţia de a locui în construcţii improvizate ilegal pe domeniul public, respectiv în imobile improprii locuirii", precizează Primăria.
În ce priveşte amenda ANRMAP, municipalitatea spune că are "motive întemeiate" să anticipeze anularea acesteia de către instanţele de judecată, "date fiind precedentele situaţii similare".
În al treilea caz reproşat de consilierii PNL, un proces cu clujeanca Veronica Solea, Primăria arată că litigiul s-a purtat cu Guvernul României. "A fost stabilit de către instanţă faptul că Primăria nu are calitate în proces, iar Guvernul a fost obligat la plata daunelor morale pentru că nu a operat o abrogare a unei Hotărâri de Guvern care punea petenta în imposibilitatea de a uza de dreptul de construire pe terenul proprietate proprie", explică municipalitatea.