Cum se leagă regiunea noastră de Ucraina

Cum se leagă regiunea noastră de Ucraina
Un pod peste Tisa, de la Sighet, ar scurta drumul spre Kiev cu 400 km, susţin liderii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vor elabora un studiu de fezabilitate, urmând să asigure jumătate din investiţie prin Fondul de Dezvoltare Regională. Şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, Eugen Cecan, a participat ieri la o întâlnire cu guvernatorii Ucrainei, pe tema aceasta.

Până în decembrie ar urma să fie finalizată documentaţia tehnică privin realizarea unui pod peste Tisa, pentru zona Sighet - Iablunivka, unde vor fi deschise şi două noi puncte de frontieră. După mai multe întâlniri între oficialii români şi cei ucraineni, reprezentanţii CNADNR s-au deplasat în ţara vecină pentru a stabili ultimele detalii legate de investiţie. „Vrem să realizăm acest pod peste Tisa din fonduri europene. Mai exact, vom depune documentaţia tehnică pentru a accesa finanţare din Fondul Regional de Dezvoltare. Până în decembrie depunem actele şi sper ca lucrările să înceapă de anul viitor şi să se finalizeze până în 2015", a comentat Cecan. Acesta a subliniat că la întâlnirea din Ucraina au participat şi guvernatorii regiunilor vizate de acestă investiţie. „S-a convenit ca jumătate din investiţie să fie acoperită de partea română, iar cealaltă jumătate, de partea ucraineană. Interesul este major de ambele părţi. S-a făcut un studiu din care reise că relaţiile comerciale cu Ucraina sunt extrem de intense, în special pe regiunea de nord-vest a României", a comentat acesta. El a mai spus că din acelaşi studiu reise că o bună parte din transportul comercial spre Ucraina ar fi preluat de acest pod. „Cam 70 de tiruri ar urma să traverseze acest pod, în fiecare zi",a explicat Cecan. Din primele informaţii reiese că numai podul va avea o lungime de peste 100 m. Acesta ar urma să fie racordat la reţele de drumuri. Pe teritoriul ţării noastre, se va face racordul cu Drumul Naţional nr. 18.

 

 

Comenteaza