Cum se vede Cluj Arena de pe noul stadion din Varşovia
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 09 Aug 2010, 23:46
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Vicepreşedintele CJ s-a aflat în tribune la Legia - Arsenal (5-6), meciul de inaugurare a stadionului. Radu Bica a criticat gazonul şi arhitectura arenei poloneze, dar a apreciat dotările tehnice.
După ce au inspectat stadionul Olimpico din Roma, constructorilor Cluj Arena li s-a oferit ocazia să se inspire şi din proiectul noii arene a clubului Legia Varşovia. Vicepreşedintele Consiliuliui Judeţean (CJ) Cluj, Radu Bica, a declarat că stadionul polonezilor are aproximativ aceleaşi dimenisuni cu Cluj Arena (31.000 de locuri). Cu o “mică” diferenţă: stadionul din Varşovia nu are pistă de atletism, fiind destinat exclusiv fotbalului. Bica apreciază că, deşi Cluj Arena va fi mult mai spectaculoasă, sunt totuşi elemente şi dotări tehnice pe care polonezii le-au gândit foarte bine şi care vor putea fi “împrumutate”: sistemul de acces, de pază, de supraveghere, de ticketing etc.
Stadionul polonez a fost inaugurat sâmbătă cu un meci amical între Legia Varşovia şi Arsenal Londra (scor 5-6). Vicepreşedintele CJ, Radu Bica, a participat la eveniment împreună cu reprezentanţi ai consorţiului condus de ACI, care construieşte Cluj Arena. “Ca şi în cazul vizitei pe Olimpico din Roma, şi de această dată am fost invitaţi, împreună cu constructorii, să vedem modul în care au fost soluţionate problemele ce ţin de acces, de sistem de securitate, camere de supraveghere, scaune etc. În special constructorii noştri sunt interesaţi să vadă ce s-a realizat, pentru că ei primesc oferte de la societăţile care au lucrat şi pentru aceste stadioane”, a precizat Radu Bica.
El a dezvăluit că stadionul polonezilor se aseamănă şi ca poziţionare, şi ca dimensiuni cu arena clujeană, aflată în plin proces de edificare. “Şi polonezii lucrează la stadionul lor de vreo doi ani şi încă nu l-au terminat. Însă au decis să-l inaugureze, pentru că au finalizate trei tribune şi gazonul. Restul este mascat cu plasă, aşa încât arena se poate folosi. Oricum, pe ei îi avantajează şi forma. E o structură pătrăţoasă, fără nimic special. Noi în nici un caz nu vom proceda la fel, pentru că nu ne vom putea permite! Stadionul nostru va fi inaugurat doar după ce va fi finalizat în întregime”, a explicat Bica.
Vicepreşedintele CJ consideră că stadionul de la Cluj va fi mult mai spectaculos. “Arena din Varşovia are 31.000 de locuri. Spre deosebire de a noastră, nu este dotată cu pistă de atletism, pentru că pe administratori nu-i interesează alt sport, nici alte evenimente. Ei nu sunt interesaţi nici măcar să facă bani de pe urma acestui obiectiv. Au construit un stadion strict pentru fotbal, mai exact pentru clubul de fotbal Legia Varşovia. Cluj Arena, în schimb, va promova şi alte sporturi, precum şi diverse evenimente social-culturale. Noi nu avem alternativă. Dacă vrem să avem din ce să întreţinem acest obiectiv, trebuie să-l facem să devină profitabil. Oricum, ca design şi arhitectură, arena noastră va fi mult mai spectaculoasă”, a dat asigurări Bica.
Proprietarul arenei din Varşovia este Ministerul Apărării, a mai declarat oficialul clujean. “M-a interesat să ştiu cum au realizat investiţia, cu ce fonduri, la cât a fost evaluată. Din păcate, detalii din acestea nu prea am reuşit să aflu pentru că arena este parte din patrimoniul Armatei. Mai exact, terenul era al Primăriei Varşovia şi a fost cedat Armatei. Clubul Legia Varşovia se află sub autoritatea armatei poloneze, aşa că primăria le-a dat terenul ca să construiască acest stadion. În protocolul semnat între cele două entităţi este stipulat faptul că primăria are dreptul să folosească gratuit, de cinci ori pe an, întregul obiectiv. În rest, este treaba clubului Legia Varşovia să administreze arena. Noi la acest capitol avem cu totul alte planuri. Vom înfiinţa o nouă firmă, cel mai probabil ne vom asocia şi cu un acţionar privat, care să se ocupe exclusiv de administrare”, a anunţat Radu Bica.
Chiar dacă stadionul din Varşovia nu l-a impresionat prea mult pe vicepreşedintele CJ Cluj, el spune că sunt o serie de detalii de care va trebui să se ţină cont în cazul Cluj Arena. “Dacă e să mă refer la lucrurile negative, de care noi trebuie să ţinem seama tocmai pentru a nu comite aceleaşi greşeli, atunci ar trebui amintit gazonul de pe stadionul Legia, de foarte proastă calitate. La o atingere mai puternică, acesta se exfoliază imediat. Mă gândesc că noi trebuie să reglăm acest aspect. E mai bine să dai un ban în plus şi
să-ţi asiguri un gazon de calitate, pentru că altfel vom fi nevoiţi să investim în el tot la două - trei săptămâni, iar aceasta nu e o soluţie avantajoasă”, crede Bica.
Însă delegaţia clujeană a avut şi cuvinte de laudă, apreciind, de exemplu, sistemul de ticketing implementat de polonezi. “La noi sunt propuse 24 de case de bilete, în timp ce polonezii au doar 4. În rest, au contracte cu societăţi care asigură biletele prin sistem on-line, iar asta cred că este mult mai bine. Am economisi o grămadă de bani”, a declarat Radu Bica.
Un alt model de urmat sunt camerele de supraveghere. “Polonezii au circa 60-70 de camere, în timp ce la noi sunt prevăzute 150. Sunt multe pentru că nu sunt la fel de eficiente. Va trebui să asigurăm dotări dintre cele mai performante, astfel încât pe viitor să nu mai fim nevoiţi să investim prea mult. De asemenea, pe toată arena poloneză sunt instalate scaune rabatabile. În ce ne priveşte, la acest capitol încă suntem în discuţii, dar este clar că la fel trebuie să procedăm şi noi. Oricum, sunt unele zone, mai ales la peluză, unde spaţiile între rânduri vor fi destul de strâmte, aşa încât nu se va putea fără scaune rabatabile. Dar ideal ar fi să le avem pe toate aşa”, a spus Bica. Cât priveşte iluminatul, polonezii au sistemul de nocturnă fixat atât pe stâlpi, cât şi pe marginea acoperişului. “Pe arena din Cluj, sistemul de iluminat va fi instalat exclusiv pe structura arenei”, a mai precizat vicepreşedintele CJ.

Comenteaza