Cum vrei să arate strada Kogălniceanu? Dezbatere publică la Casino

Cum vrei să arate strada Kogălniceanu? Dezbatere publică la Casino
Clujenii sunt invitaţi la o dezbatere publică privind găsirea celor mai bune soluții în vederea revitalizării urbane a străzii Mihail Kogălniceanu și a celor adiacente. Evenimentul va avea loc marți, 14 noiembrie 2017, de la ora 17.00, la clădirea Casino din Parcul Central.

Întâlnirea este cea de-a doua dezbatere organizată în cadrul Centrului de Inovare şi Imaginaţie Civică (CIIC). Acesta a fost lansat în luna octombrie cu o dezbatere având ca temă Parcul Feroviarilor - Concursul de soluții pentru reabilitarea parcului. (Despre acest subiect ZIUA de CLUJ a scris AICI). 

În baza parteneriatului municipalității cu Ordinul Arhitecților din România (OAR), după finalizarea acestei etape de consultări publice se va realiza o temă de proiectare, care va face obiectul unui concurs de soluții.

Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) este locul în care reprezentanți ai administrației publice locale, cetățeni și specialiști din mediul economic și universitar se pot întâlni și discuta despre transformările urbane necesare și despre provocările orașului nostru al cărui ritm de dezvoltare este extrem de accelerat în ultimii ani. De asemenea, Centrul este un instrument de comunicare, cercetare și promovare, precum și un loc pentru dezbateri aflat la dispoziția experților din diferite domenii şi a oricărui cetăţean doreşte să participe.

Centrul de Inovare și Imaginație Civică își propune să devină un laborator permanent în care să se dezvolte și să se testeze diferitele forme de colaborare între actorii din oraș, cu scopul de a sprijini practicile participative, precum și promovarea discuțiilor privind proiectele de inovare urbană. CIIC permite utilizarea capacității actorilor sociali de a formula şi rezolva probleme publice, fiind actorul care coordonează şi ghidează reţele complexe de guvernanţă participativă, la care iau parte reprezentanţi ai mediului academic, ONG-uri, sindicate, asociaţii profesionale etc.

Entitatea concepută de Primăria municipiului Cluj-Napoca va gestiona procese de analiză și elaborare de proiecte-pilot pentru comunitate și va funcționa ca o echipă inter-departamentală a municipalității, care urmărește să identifice și să utilizeze resursele comunității clujene pentru diferitele teme în dezbatere.

 

Comenteaza