De ce a fost IAR prelungit termenul pentru licitația metroului de la Cluj. Ce spune Boc

De ce a fost IAR prelungit termenul pentru licitația metroului de la Cluj. Ce spune Boc

Termenul de depunere a ofertelor pentru proiectare și execuție a magistralei de metro din Cluj a fost prelungit până în 22 august 2022. Emil Boc a explicat situația.

„Am cerut și eu această explicație Comisiei de licitații: care e motivul pentru care ați prelungit acest termen? Explicația celor din comisie a fost că foarte multe dintre firmele interesate de participare la licitație au solicitat legal extinderea termenului de depunere a ofertelor pentru a putea depune oferte viabile, credibile, consistente, având în vedere amploarea lucrării. Dacă noi n-am fi aprobat, spune Comisia de licitații, puteau să atace la Consiliul național pentru soluționarea contestațiilor. Astfel, putea fi întârziat termenul general de depunere a ofertelor. Comisia a aprobat extinderea acestui termen, așa încât firmele nu vor mai avea cum să motiveze că n-au avut timp să-și pregătească ofertele”, a explicat, la ZIUA LIVE, primarul Emil Boc.

Licitația pentru construirea metroului clujean a fost lansată în luna martie, iar termenul limită inițial pentru primirea ofertelor era 9 mai 2022. Ulterior, termenul a fost decalat pentru final de iunie, iar acum agust. Oficialii Primăriei au anunțat că 15 companii s-au aratat interesate de licitația pentru proiectarea și execuția metroului din Cluj.

 
Contractul are o valoare de 6,66 miliarde de lei (1,3 miliarde euro) și se întinde pe opt ani. Proiectul mizează pe o finanțare de 300 de milioane de euro din PNRR și este asumat de Guvernul României. La evaluarea ofertelor, prețul (componenta financiară) va conta în proporție de 55%, restul urmând a fi acordat pentru propunerea tehnică. Ofertantul trebuie să dovedească o medie a cifrei de afaceri generală pentru ultimele trei exerciții financiare încheiate, respectiv 2019, 2020, 2021, de cel puțin 7.000.000.000 de lei sau echivalent valută.

 
Spre deosebire de contractele pentru metroul din București, licitația pentru linia de metrou de la Cluj-Napoca este un contract „la cheie” care include toate componentele, de la structura tunelurilor și a stațiilor până la instalații, finisaje și automatizare. Totodată sistemul de siguranță și automatizare a circulației trebuie să permită nivelul de automatizare „GoA4” (driverless) adică rame fără mecanic de tren. Pentru M1 Cluj-Napoca sunt prevăzute și 16 rame noi. Flota de material rulant va fi constituită din trenuri cu trei vagoane, în lungime de 51 m, cu lățimea de 2,65 m, capacitate nominală/maximă 380/540 locuri.


Traseul liniei de metrou ușor (metro light MTR-L) este următorul:

Secțiunea VEST: Strada Șesul de Sus – Strada Teilor – Liziera pădurii (între Str. Eroilor și Str. Subcetate) – Str. Abatorului – Cazarmă Florești – viitorul Spital Regional de Urgență – Str. Răzoare, cu stațiile: 1. Țara Moților (Teilor), 2. Teilor (Eroilor), 3. Copiilor (Subcetate), 4. Sănătății (Spitalul de Urgență), 5. Prieteniei (Răzoare); Secțiunea CENTRU: Drumul Sfântul Ioan – Str. Primăverii – Calea Mănăștur – Calea Moților – Str. Memorandumului – Piața Unirii – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Mărăști cu următoarele stații: 6. Natura Verde (Bucium), 7. Mănăștur (Izlazului), 8. Sfânta Maria (Câmpului), 9. Florilor (Cluj-Arena), 10. Sportului (Mihai Eminescu), 11. Piața Unirii, 12. Piața Avram Iancu, 13. Armonia (Petofi Sandor), 14. Piața Mărăști; Secțiunea EST: Ramura Muncii: Piața Mărăști – Aurel Vlaicu – IRA – Strada Beiușului – Bulevardul Muncii, cu stațiile 15. Transilvania (Siretului), 16. Viitorului (IRA), 17. Muncii; Ramura Sopor: Piața Mărăști – Strada Teodor Mihali – Strada Alexandru Vaida Voevod – Sopor, cu stațiile 18. Cosmos (Alexandru Vaida Voevod), 19. Europa Unită (Becaș) și cu Depoul Sopor.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...