De ce s-au reînchis localurile la Cluj? Prefectul: "Dacă vom respecta măsurile sanitare, le vom deschide din nou"

De ce s-au reînchis localurile la Cluj? Prefectul: "Dacă vom respecta măsurile sanitare, le vom deschide din nou"

Atitudinea clujenilor cu privire la respectarea măsurilor sanitare și grijă manifestată unii față de alții vor determina rata incidenței, implicit relaxarea măsurilor și reluarea activităților cu care am fost obișnuiți, atenționează Irina Munteanu, prefectul interimar al Clujului.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Ea a explicat, în termeni legislativi, de ce s-a recurs la închiderea restaurantelor. "Prin hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) nr. 4 din 26 ianuarie au fost dispuse măsuri pe 14 zile în aplicarea hotărârii de guvern (HG) nr. 3/2021 cu privire la prelungirea stării de alertă. Termenul de aplicare a măsurilor dispuse a expirat la 8 februarie, când au fost reevaluate măsurile, fiind adoptată HCJSU nr. 7 / 08.02.2021 cu aplicabilitate din 9 februarie.

Acestea s-au adoptat raportat la rata de incidență din 8 februarie (când Cluj-Napoca avea o incidență de 2,97) și doar pe o perioadă limitată, respectiv până la ieșirea din vigoare a HG nr. 3 din 2021, urmând ca după această dată să ne încadrăm în noul cadru legislativ.

Măsurile dispuse vineri sunt în aplicarea unui alt act normativ de prelungire a stării de alertă, respectiv HG 35/2021, și au ca referință rata de incidență din ziua adoptării hotărârii, așa cum se procedează de fiecare dată când CJSU adoptă o hotărâre ce implică raportarea la rata de incidență.

Astfel că, în temeiul legii, era necesară atât evaluarea anterioară la 14 zile, cât şi adoptarea māsurilor de relaxare până la adoptarea HG 35/2021 cu privire la prelungirea stării de alertă, cât şi raportarea la rata actuală a incidenței şi aplicarea noilor măsuri adoptate prin ultima hotărâre a CJSU.

Dincolo de toate, atitudinea noastră, a tuturor, cu privire la respectarea măsurilor sanitare și grija pe care o manifestăm unii față de alții determină rata incidenței, implicit relaxarea unor măsurilor și reluarea activităților cu care am fost obișnuiți", a spus prefectul interimar.

Blocaj de Valentine's Day

La doar câteva zile după ce şi-au reluat activitatea cu capacitatea redusă la 30%, localurile și sălile de spectacol din oraș s-au reînchis, după ce vineri incidenţa cazurilor de COVID-19 a urcat peste 3 la mia de locuitori. Decizia a fost luată de CJSU şi intră în vigoare în 14 februarie, chiar de Valentine's Day.

Firmele din domeniul hoteluri-restaurante, teatrele, cinematografele, sălile de jocuri de noroc din Cluj-Napoca şi-au putut relua activitatea începând cu 9 februarie, după o decizie a CJSU, având în vedere că incidenţa cazurilor a scăzut luni la 2,97 la mia de locuitori. Încă de luni autoritățile au anunțat că măsura este una temporară, urmând ca la 12 februarie să se reevalueze situația epidemiologică.

Vineri incidenţa în municipiu a ajuns la 3,49 la mia de locuitori, iar CJSU a decis să reintroducă restricțiile din scenariul roșu. Începând de duminică, restaurantele și cafenelele vor putea funcționa în continuare doar la exterior. Este permisă servirea la interior doar a clienților care sunt cazați în pensiuni și hoteluri.

Evenimentele publice și private sunt interzise, iar sălile de spectacole sau cinema rămân închise pentru încă 14 zile. Măsurile se aplică atât în Cluj-Napoca, cât și în comunele Baciu, Băișoara, Cățcău, Chinteni, Florești, Gilău, Sânmărtin și Valea Ierii, unde incidența cazurilor depășeste pragul de 3.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza