DNA a intrat pe firul contractului Răchiţele – Ic Ponor

DNA a intrat pe firul contractului Răchiţele – Ic Ponor
Proiectul eşec al administraţiei judeţene: reabilitarea drumului turistic Răchiţele – Ic Ponor. Clujul pierde mare parte din finanţarea pentru acest proiect. Liderii judeţeni se confruntă cu plângeri în instanţă, iar acum vor da şi cu subsemnatul pe la DNA.

Expertiza comandată de Consiliul Judeţean legat de modul în care s-au derulat lucrările la drumul turistic Răchiţele - Ic Ponor a scos la iveală mai multe nerguli, inclusiv faptul că s-au utilizat clase de betoane inferioare celor pentru care s-au acordat finanţările. Sursele ZIUA de CLUJ au informat că un raport privind modul în care s-a derulat acest contract a ajuns şi pe masa DNA. Pe de altă parte, Consiliul Judeţean se află într-un proces cu constructorul, firma MBS, care cere o serie de despăgubiri financiare pe motiv că administraţia judeţeană şi-ar fi încălcat obligaţiile. Mai grav este că acest drum e finalizat în proporţie de numai 60%, iar lucrările realizate au fost deja compromise din pricina iernii.

Contractul obţinut de consorţiul condus de MBS, în 2009, pentru reabilitarea drumului turistic Răchiţele Ic -Ponor se ridica, iniţial, la circa 76 milioane de lei. O bună parte din sumă, peste 40 de milioane, urma să fie acoperită din fonduri europene. Până în vara anului trecut s-a efectuat circa 60% din volumul de lucrări angajat în acest contract. Proiectul a intrat, apoi, într-un blocaj pe care n-a mai reuşit să-l desfacă nimeni. Firma de construcţii a trimis o notificare administraţiei judeţene, prin care a solicitat rezilierea întregului contract. A deschis şi un proces în instanţă pentru a cere să fie despăgubită şi să i se plătească şi o serie de daune. Îngrijorător este faptul că lucrările care s-au realizat până în prezent sunt, în mare parte, compromise, din pricina iernii. Drumul neasfaltat nu prea a făcut faţă iernii prin care a trecut, au transmis reprezentanţii Consiliului Judeţean, astfel că ei au comandat o expertiă, pentru a vedea exact în ce situaţia se află proiectul.

Evaluatorii au descoperit nu numai că o bună parte din lucrări sunt compromise dar şi faptul că s-au utilizat materiale de o calitate mult mai slabă decât cea prevăzută în contract. Aşa se face că şi administraţia judeţeană a înaintat o plângere penală împotriva firmei de construcţii MBS Grup. Mai mult, surse din Consiliul Judeţean ne-au informat că inclusiv DNA urmează să investigheze modul în care s-a semnat acest contract. Asta cu atât mai mult cu cât, blocajul la care s-a ajuns a survenit şi din pricina faptului că firma MBS nu a reuşit să realizeze lucrările la preţurile pe care le-a angajat în licitaţie.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Oleleu, nu a dorit să comenteze pe acestă temă, dar a afirmat că toate datele care îi vor fi cerute vor fi puse la dispoziţia organelor de anchetă. „Nu ne permitem să ascunem mizeria sub preş. Am ajuns în această situaţie nu din vina noastră. Cei care au greşit, vor răspunde", a subliniat Oleleu. El a precizat că se fac eforturi pentru continuarea lucrărilor dar şi pentru ca UE să deconteze măcar un procent din banii angajaţi pentru acest drum. „Vom da drumul la o nouă licitaţie. Trebuie să angajăm un alt constructor care să facă lucrările de remediere şi care să toarne şi asfaltul pe cei peste 20 km de drum", a adăugat Oleleu.

 

Comenteaza