Doar 10 km de autostradă construiți într-un an în România, din cei 429 km cuprinși în PNRR. Sunt pe Autostrada Transilvania

Doar 10 km de autostradă construiți într-un an în România, din cei 429 km cuprinși în PNRR. Sunt pe Autostrada Transilvania
| Foto: Autostrada Transilvania - Captura YouTube Asociația Pro Infrastructura

Europa Liberă a realizat o analiză în care prezintă situația la zi a autostrăzilor României prinse în PNRR. Singurii 10 km construiți într-un an, din cei 429 aprobați, sunt de pe A3 - Autostrada Transilvania. 

Lipsa autostrăzilor este una dintre cele mai dureroase teme pentru șoferii români, în țara cu cele mai multe accidente mortale din Europa.

România a construit până în prezent doar 10,8 din cei 429 de kilometri de autostradă cât și-a propus prin PNRR, pentru următorii câțiva ani. Pentru alți 50 de kilometri a început recent execuția, în timp ce restul zac la mila birocrației din domeniul achizițiilor, relatează Radio Europa Liberă

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar putea ajuta România să își completeze harta infrastructurii rutiere de mare viteză. În Planul aprobat toamna trecută de Comisia Europeană, România a propus construcția a 429 de kilometri de autostradă. 

Cei 429 de kilometri de autostradă ar trebui să fie construiți până în 2026 și ar costa 2,7 miliarde de euro. Această sumă reprezintă o treime din suma totală pe care România a prins-o în Plan la capitolul investiții în infrastructură. Cele mai multe alocări ar trebui să vină pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

Dintr-o analiză realizată de Europa Liberă în baza datelor furnizate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) reiese că începutul construcțiilor autostrăzilor prinse în PNNR este unul greoi.

Doar 10,84 de kilometri de autostradă au fost realizați efectiv până acum, parte a Autostrăzii A3. Restul investițiilor se află în diverse etape birocratice.

Guvernul României a introdus în PNRR următoarele proiecte de autostrăzi:

Autostrada A7 Ploiești – Pașcani (319 km)
Din Autostrada A8, capetele Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Târgu Neamț
Din Autostrada A3 Transilvania, tronsonul Nădășelu-Poarta Sălajului (43 km)
Din Autostrada A1 Lugoj – Deva, veriga lipsă Margina-Holdea (13 km)

Autostrada A3 Transilvania:

Denumită și Autostrada Transilvania, aceasta are un tronson de 43 de kilometri pentru care finanțarea ar urma să vină prin PNRR.
Atât secțiunea Nădășelu – Mihăilești (16,8 km), cât și cea de la Mihăilești la Zimbor (13,26 km) sunt realizate în proporție de 34,8%, susține CNAIR.
De la Zimbor la Poarta Sălajului, un traseu de 13,26 de kilometri, Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR a avizat proiectul tehnic iar execuția lucrărilor a început în data de 25 iulie 2022.

Vezi AICI situația celorlalte investiții din infrastructură finanțate prin PNRR. 

Comenteaza