Drum judeţean de interes turistic, în reparaţii

Drum judeţean de interes turistic, în reparaţii
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a demarat lucrări de întreţinere şi reparaţii pe un drum de interes turistic, cu o lungime de peste 44 km. Este vorba despre DJ 107P Gilău (DN1) – Someşu Rece – Mărişel – Fântânele (DN1R).

Lucrările constau în plombări cu emulsie şi plombări cu mixtură asfaltică. De asemenea, se execută lucrări de aşternere de covor asfaltic pe poduri. În prezent, se lucrează pe tronsonul de drum de la km 0+000 până la km 22+000, însă lucrările vizează întregul tronson de drum judeţean până la km 44+000.

Drumul judeţean a avut de suferit din cauza calamităţilor şi a condiţiilor de relief. Acesta traversează o mare parte a Munţilor Apuseni, o zonă extrem de atractivă nu numai din punct de vedere turistic, dar şi din punct de vedere istoric, social şi economic.

Lucrările se execută numai în condiţii meteorologice favorabile, iar calitatea lucrărilor este verificată de reprezentanţi ai CJ Cluj şi de diriginţii de şantier din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj, entitate aflată în subordinea administraţiei judeţene.

Lucrările sunt realizate în baza „programului de lucrări de întreţinere curentă şi periodică a unor drumuri judeţene din judeţul Cluj pentru anul 2016" aprobat prin hotărârea CJ nr. 180, din 22 iulie.

Comenteaza