Şefa de la Achiziţii Publice din Primărie pică a 9-a oară examenul pentru magistratură

Şefa de la Achiziţii Publice din Primărie pică a 9-a oară examenul pentru magistratură
Şefa Biroului Achiziţii din Primăria Cluj-Napoca a susţinut luna trecută examen pentru a intra la Institutul Naţional al Magistraturii. Lucia Lupea nu a trecut de prima probă scrisă eliminatorie, la care nu a obţinut nici jumătate din punctajul maxim.

Şefa Biroului Achiziţii Publice din Primăria Cluj-Napoca, Lucia Lupea, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyiai în 2005, iar de atunci tot încearcă să intre la Institutul Naţional al Magistraturii. Potrivit rezultatelor afişate de curând pe situl INM, Lucia Lupea a obţinut la prima probă, cea scrisă, doar 45 de puncte dintr-un total posibil de 100. Fiiind probă eliminatorie, Lupea nu a mai continuat examinarea la probele de raţionament logic şi interviu.  

Lucia Lupea este din 2009 şef Birou Achiţizii Publice, funcţie pentru care a încasat anul trecut, potrivit declaraţiei de avere, 46.515 lei.  Ea reprezintă Primăria în litigii privind achiziţii publice de milioane de euro. 

Contactată de ziuadecj.ro cu privire la participarea la concursul pentru magistratură, Lupea a replicat că "nu este informaţie de interes public."

Comenteaza