Foto Emil Boc, întrevedere cu fratele Regelui Charles la Cluj

Emil Boc, întrevedere cu fratele Regelui Charles la Cluj
Boc, întrevedere cu fratele Regelui Charles la Cluj
Boc, întrevedere cu fratele Regelui Charles la Cluj
Boc, întrevedere cu fratele Regelui Charles la Cluj
Boc, întrevedere cu fratele Regelui Charles la Cluj

Primarul Emil Boc, a avut o intrevedere cu Principele Edward, cu ocazia evenimentului de închidere al Forumului Asociațiilor Internaționale Duke of Edinburgh International Award desfășurat la Cluj-Napoca în aceste zile.

"Am avut plăcerea unei întrevederi cu Principele Edward, cu ocazia evenimentului de închidere al Forumului Asociațiilor Internaționale Duke of Edinburgh International Award desfășurat la Cluj-Napoca în aceste zileȚ, a transmis Emil Boc.

Primarul precizează că în cadrul evenimentului și discuțiilor cu Alteța Sa Regală "am subliniat importanța educației pentru comunități puternice, a eliminării barierelor pentru tineri astfel încât fiecare să își poată împlini potențialul educațional, respectiv importanța cultivării gândirii critice pentru slujbele viitorului și pentru întărirea democrației".

Potrivit lui Emil Boc, "Clujul este recunoscut ca un model de bune practici în domeniile educație și inovare, mai ales prin faptul că universitățile, tinerii și dezvoltarea ecosistemului de inovare sunt în centrul strategiei noastre de dezvoltare".

ASR Principele Edward este președinte al Fundației The Duke of Edinburgh International Award, prestigiosul program în care s-au implicat până acum peste 1,3 milioane tineri din întreaga lume, inclusiv România. 160 delegați din 60 de țări au fost prezenți la Cluj-Napoca la Forumul Asociațiilor Internaționale Duke of Edinburgh International Award. 

Comenteaza