Emil Boc nu mai vrea petarde la Cluj: "Nu ne putem juca cu așa ceva!”

Emil Boc nu mai vrea petarde la Cluj: "Nu ne putem juca cu așa ceva!”

Primarul Emil Boc a afirmat că se alătură demersului de interzicere a petardelor în Cluj-Napoca.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Clujenii cer interzicerea petardelor și au lansat o petiție în acest sens, care a strâns, deja, în jur de 15.000 de semnături. Primarul Emil Boc a declarat că este de acord cu interzicerea "anumitor categorii de petarde".

„Susțin orice formulă legală de restricționare, mergând chiar și până la interzicerea anumitor categorii de petarde, este benefică pentru siguranța cetățenilor. După ce s-a terminat focul de artificii a urmat o tornadă de petarde în fața Teatrului Național cum nu am văzut în niciun an. Parcă era la un meci de fotbal. Așa ceva eu nu am văzut de când sunt primar în Cluj-Napoca, și am participat la multe focuri de artificii și asta mi-a atras atenția că ceva trebuie făcut. Mă raliez unui asemenea demers și voi susține, prin procedurile legale, o formulă prin care să ținem sub control. Practic, în fața Teatrului Național a fost teatru de război. Nu ne putem juca cu așa ceva!”, a declarat Emil Boc, marți, la ZIUA LIVE.

Zeci de persoane au fost rănite de petarde, în perioada Sărbătorilor de iarnă, în întreaga țară, iar, la Cluj, o fetiță a fost mutilată de o petardă pusă în glugă și care i-a explodat în față.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza