Fany dă în judecată ARR Cluj

Fany dă în judecată ARR Cluj
Fany a dat în judecată ARR Cluj pentru retragerea celor 12 licențe de transport în Zona Metropolitană. Rrepezentanţii Fany susţin că adresa trimisă de ARR nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care să justifice legal adoptarea acestei măsuri.

"La data de 09.04.2014, Agenția Teritoriala A.R.R. Cluj a emis Adresa nr.3064/2014 prin care am fost înștiințați cu privire la retragerea a 12 licențe de traseu. Aceasta adresa nu cuprinde motivele de fapt si de drept care sa justifice legal adoptarea acestei masuri, aratandu-se doar ca aceasta a fost solicitarea Consiliului Judetean Cluj din data de 01.04.2014. Motivarea actului administrativ este o condiţie de bază a legalităţii acestuia, o garanţie a eradicării arbitrariului şi abuzului de drept în activitatea autoritatilor publice. Dreptul particularului de a fi informat cu privire la motivele pentru care se aduc atingeri drepturilor și intereselor sale este un drept prevăzut de Constituția României, recunoscut atât pe plan intern, cat si la nivel comunitar",s se arată într-un comunicat remis de compania de transport persoane.

ARR a retras licenţele Fany. CTP preia 12 trasee intrajudeţene

În 14 aprilie, ARR Cluj a retras licenţele de transport pe traseele din Zona Metropolitană pentru operatorii Fany, Ovlid Serv şi GVP&Co Import Export. Decizia ARR a survenit ca urmare a solicitării formulate în acest sens, încă din data de 4 martie 2014, de Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, operatorii de transport rutier sunt obligaţi să efectueze serviciul de transport pe o durată de maxim 60 de zile de la data înştiinţării. Totuşi, CJ Cluj a solicitat celor trei societăţi comerciale în cauză să nu mai opereze traseele începând cu data de 25 aprilie 2014.

"Acest termen de 60 de zile este impus imperativ de textul legal, scurtarea sau înlăturarea acestui termen nefiind la latitudinea Agentiei Teritoariale A.R.R. Cluj sau a altei autorităţi. O astfel de masură reprezintă, vădit, o încălcare gravă a legii, neproducatoare de efecte juridice în sarcina subscrisei, cu atat mai grava cu cât emană de la cei instituiţi să fie garanţii respectării legii. Pe de altă parte, am atacat deja măsura nelegală a retragerii licenţelor de traseu, înţelegând să ne apărăm drepturile câştigate legal în cadrul unei proceduri publice şi concurenţiale şi am solicitat, în faţa instanţei de judecată, suspendarea executării acestei măsuri abuzive şi nelegale, cerere care va fi solutionaţă în procedură de urgenţă", punctează reprezentanţii Fany.

În urma deciziei ARR Cluj, Compania de Transport Public (CTP) Cluj ar urma să preia cele 12 trasee intrajudeţene.

Patronul Fany îşi petrece Sărbătorile de Paşti în arest

Ştefan Cadar, patronul Fany, îşi va petrece Sărbătorile de Paşti după gratii. Soţia sa, Olezia Cadar, se află în arest la domiciliu. Aceştia sunt cercetaţi pentru dare de mită; spălare de bani; fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi cumpărare de influenţă în ceea ce priveşte procedura de licitaţie pentru atribuirea traseelor cuprinse în programele judeţene de transport pentru perioada 1 ianuarie 2014 - 30 iunie 2019.

În contextul demarării procedurilor pentru licitaţie, aceştia ar fi apelat la ajutorul directorului ARR, Daniel Dobrilă. La rândul ei, Dobrilă se află în arest la domiciliu fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de luare de mită; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată; complicitate la spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator.

 

Comenteaza