Floreștiul copiază Clujul la bugetarea participativă. Primarul îi pune pe contestatari la treabă

Floreștiul copiază Clujul la bugetarea participativă. Primarul îi pune pe contestatari la treabă
Gestionarea deșeurilor, una dintre marile probleme ale Floreștiului | Foto: Cluj24H

În cea mai mare comună din România, Florești, locuitorii vor putea decide ei înșiși cum va fi cheltuit o parte din bugetul local, grație bugetului participativ, care lasă la latitudinea lor cum se va cheltui suma de un milion de lei.

“Până acum, câteva persoane erijate fără vreun mandat formal sau informal în reprezentanți ai societății civile au susținut că au proiecte teribile pentru Florești. Ei bine, acum, iată, acestora, dar mai ales floreștenilor care într-adevăr sunt alături de comunitate și doresc a construi ceva și a participa activ la dezvoltarea comunei, Primăria Florești le pune la dispoziție această pârghie democratică de cheltuire a banului public, bugetul participativ.

E vorba de un milion de lei, sumă care va fi alocată din bugetul anului viitor. Ne dorim mai ales creșterea implicării cetățenilor în viața comunității și o implicare activă a acestora în identificarea problemelor și găsirea de soluții.

Oricine locuitor al comunei cu vârsta de peste 18 ani poate depune un proiect cu o valoare estimativă de 500.000 de lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Nu avem domenii stabilite, e vorba de proiecte în orice domeniu. Pot fi finanțate toate proiectele de interes public local din toate domeniile care intră în aria de competență a comunei Florești.

Sunt absolut convins că în perioada depunerii proiectelor, până la începutul lunii octombrie, vom primii (sic!) sute de proiecte, și că spiritul civic al floreștenilor este dezvoltat nu doar pe rețelele de socializare ci și în realitate”, a anunțat primarul Horia Șulea.

Proiectele trebuie să respecte o serie de criterii: să corespundă unui obiectiv de interes public local, să facă parte din aria de competență a primăriei, să nu intre în aria de competență a altor organizații, să fie în compatibilitate cu alte proiecte ale administrației locale aflate în desfășurare, să aibă delimitare și încadrare bine definite, să nu depășească bugetul maxim alocat, să respecte prevederile legale, să se încadreze în domeniile prevăzute, să nu existe un proiect similar în desfășurare sau proiectare.

Proiectele vor fi analizate și validate în baza unor criterii clare, publice și cu motivații în scris de către reprezentanți ai autorității locale, iar votul și stabilirea câștigătorilor va fi exclusiv apanajul locuitorilor.

“Am creat și o platformă specială în acest sens, Floresti.decid.ro, unde sunt toate aceste informații și unde se pot depune online proiecte. Asta pe lângă depunerea fizică la registratura Primăriei Florești. Lista cu proiectele primite va fi actualizată permanent și va fi afișată pe platforma online. Avem un număr de telefon special unde un funcționar public instruit în acest sens poate să ofere consultanță.

Organizăm și ateliere participative ce au drept scop principal creşterea încrederii cetăţenilor în puterea lor de a aborda şi de a rezolva problemele cu care se confruntă. În cadrul acestor ateliere, cetăţenii participă la determinarea a ceea ce reprezintă o problemă pentru comunitatea lor, la identificarea priorităţilor, dar şi la identificarea opţiunilor de acţiune”, au precizat reprezentații primăriei.

La finele lunii august, floreştenii au fost chemaţi la un protest pașnic și tăcut, miercuri, în fața primăriei.  "Vrem infrastructură. Vrem spații verzi și parcuri. Vrem școli. Vrem grădinițe. Vrem curățenie. Vrem biblioteci. Vrem stoparea construirii haotice. Vrem normalitate, respect, transparență și demnitate", transmitea Umbrela Anticorupție Cluj, organizatoarea protestului. 

Floreștenii vor deșeurile sub pământ
“Aș dori să depun un proiect pentru realizarea unui punct gospodăresc îngropat. Acest lucru ar presupune deservirea mai multor asociații de locatari. Regulamentul nu-mi permite decât proiectele depuse exclusiv de către cetățeni. Consider că realizarea proiectului susmenționat este de interes public și ar duce la creșterea calității vieții în comună, prin salubrizarea spațiilor dintre blocuri”, a relatat unul dintre cetățeni, pe pagina de socializare a primarului.
Cluj-Napoca, buget de 2 milioane de euro
Sute de proiecte au fost depuse în cadrul procesului de bugetare barticipativă 2018, aflat la a doua sa ediție la Cluj-Napoca, în cadrul celor șase secţiuni disponibile: alei, trotuare şi zone pietonale; mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei; spații verzi și locuri de joacă; amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public);  infrastructură educațională și culturală; oraşul digital. Bugetul total se ridică la 2 milioane de euro. Proiectele propuse de clujeni se află în analiza tehnică şi juridică a primăriei până la 30 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 26 noiembrie. 
Comenteaza