Gata cu cozile şi nervii la poştă! Peste 30 de acte fiscale, comunicate prin e-mail la Cluj

Gata cu cozile şi nervii la poştă! Peste 30 de acte fiscale, comunicate prin e-mail la Cluj
| Foto: Primaria Cluj

Primăria Cluj-Napoca simplifică birocrația în materia documentelor fiscale. Peste 30 de documente fiscale vor putea fi comunicate cetățenilor prin e-mail, aceștia economisind timp și resurse financiare.

În următoarea ședință a Consiliului Local va fi supus votului proiectul de hotărâre prin care se aprobă lista actelor administrative fiscale, a actelor de executare și altor acte emise de Direcția impozite și taxe prin email, valabile doar cu semnătura electronică a organului fiscal. Odată cu această listă (publicată mai jos), va fi supusă aprobării procedura prin care actele fiscale vor putea fi comunicate, la cererea expresă a cetățeanului, exclusiv prin e-mail.

"Până acum, clujenii întâmpinau situații de a fi nevoiți să meargă personal la poștă, cu avize tipărite, pentru a putea primi comunicările legale ale Direcției de taxe și impozite. De multe ori avizele nu se mai găseau, ajungeau târziu sau programul ghișeelor poștale era dificil de respectat.

Prin această nouă măsură legislativă de la nivel local, astfel de situații pot fi eliminate, alegând trecerea la comunicare digitală, fără documente tipărite. Clujenii vor putea opta pentru comunicarea strict prin e-mail a actelor fiscale emise de Direcția de taxe și impozite, economisind astfel timp semnificativ și îmbunătățind comunicarea dintre primărie și cetățean.

Procedura pentru a beneficia de această opțiune este simplă: cetățeanul depune o singură dată o cerere în scris la registratură sau la primăriile de cartier, care să aibă semnătura sa olografă, pentru a certifica adresa de email unde se va derula comunicarea actelor fiscale emise de primărie. Odată realizat acest pas, actele fiscale vor fi comunicate doar prin e-mail sau fax, începând cu data de 1 a lunii următoare.

Îndemn cât mai mulți clujeni să opteze pentru acest mod de utilizare a canalelor de comunicare, inclusiv pentru documente administrative fiscale. Avantajele cele mai importante: crește viteza de comunicare, se evită erorile poștale, eventuale întârzieri și scad costurile atât pentru primărie, cât și pentru cetățean", spune edilul Emil Boc.

Lista actelor administrative fiscale, actelor de executare şi altor acte emise de organul fiscal local ce pot fi comunicate prin mijloace electronice de transmitere la distanţă sau tipărite prin intermediul unui centru de imprimare masivă, valabile fără semnătura persoanelor împuternicite şi ştampila organului fiscal local, ce vor purta semnătura electronică extinsă bazată pe un certificat calificat al organului fiscal local:

1. Titlu executoriu

2. Somație
3. Decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii
4. Înștiințare privind stingerea creanțelor fiscale
5. Adresă de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești
6. Decizie de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităţilor băneşti
7. Înştiinţare de compensare
8. Înştiinţare de restituire;
9. Decizie de impunere pentru stabilirea impozitelor/taxelor datorate de persoanele fizice
10. Decizie de impunere pentru stabilirea impozitelor/taxelor datorate de persoanele juridic
11. Declarație fiscală/ de impunere pentru stabilirea taxei pentru servicii de reclamă şi publicitate în cazul contribuabililor persoane juridice;
12. Declaraţie fiscală/ de impunere pentru stabilirea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate
13. Decizie de impunere privind creanţele datorate bugetului local în urma inspecţiei fiscale
14. Decizie de restituire a sumelor de la bugetul local
15. Decizie privind nemodificarea bazei de impunere
16. Decizie de instituire a măsurilor asigurătorii
17. Decizie de ridicare a măsurilor asigurătorii
18. Adresă de înfiinţare a popririi
19. Adresă de înființare a popririi asigurătorii

20. Înştiinţare privind înfiinţarea popririi
21. Notă de plată
22. Extras de rol
23. Aviz de inspecție fiscală
24. Invitaţie
25. Proces-verbal privind cheltuielile de executare silită
26. Proces-verbal de constatare şi declarare a insolvabilității
27. Certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozite, taxele locale şi alte venituri datorate bugetului local
28. Raport de inspecţie fiscală
29. Anexă certificat de atestare fiscală privind verificarea eligibilității solicitanților de fonduri externe nerambursabile
30. alte acte emise de organul fiscal local

Actele administrative fiscale, actele de executare și alte acte emise de organul fiscal local comunicate prin mijloace electronice de transmitere la distanță sunt valabile și opozabile contribuabililor sau terților fără semnătura olografă și ștampila conducătorului organului fiscal, însă vor purta semnătura electronică extinsă bazată pe un certificat calificat al organului fiscal local.

Comenteaza