Grevă la Primăria Cluj. Ce îi nemulţumeşte pe angajaţii din administraţia publică FOTO
- Scris de Mircea Tatar
- 05 Iul 2016, 10:30
- Administraţie
- Ascultă știrea

Pe ușile birourilor erau postate afișe cu anunțul privind desfășurarea protestului, dar serviciile de relatii cu publicul, taxe locale și evidenta populației au lucrat normal in această dimineață.
Remus Muresan, liderul de sindicat din primăria Cluj, a declarat că nu s-a luat decizia de se închide ușile acestor birouri pentru că unii dintre angajații de aici nu sunt membri de sindicat și nu și-au dat acordul pentru participarea la protest.
Acesta a mai menționat că cei mai mulți angajați care au întrerupt lucrul intre orele 8,30 și 9,30 au fost din alte birouri ale instituției, iar cetățenii care aveau treaba aici au fost informați despre acest lucru și li s-a cerut scuze pentru situația creată.
Potrivit unui comunicat remis presei, sindicaliştii FNSA susţin că salariaţii din administraţia publică locală din România sunt cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar, majoritatea având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau egale cu salariul minim burt pe economie (1.250 de lei pe lună).
"Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%)", se arată în comunicat.
Sindicaliştii doresc majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului din administraţia publică locală cu 25% şi acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, eliminându-se astfel discriminările dintre cei care primesc şi cei care nu primesc acest drept.
Totodată, sindicaliştii vor ca salariaţii din administraţia publică locală să beneficieze de vouchere de vacanţă, iar Articolul 3^1 (4) din OUG nr. 20/2016 să fie eliminat în totalitate. Acesta prevede că "la stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la nivel maxim aferent funcţiei, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie/specialitate din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în calcul majorările salariilor de bază ale personalului care beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi drepturile băneşti incluse în salariul de bază potrivit prevederilor art 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, numai pentru personalul care intră sub incidenţa celor două acte normative."
Următoarele forme de protest sunt programate pentru 12 iulie, când va avea loc o grevă pe toată durata programului de lucru şi pe 19 iulie, când sindicaliştii FNSA vor intra în grevă pe termen nelimitat, se mai arată în comunicat.