Hectarul care ar putea schimba sudul orașului. ZIUA DE CLUJ l-a găsit pe principalul investitor din proiectul de pe Calea Turzii

Hectarul care ar putea schimba sudul orașului. ZIUA DE CLUJ l-a găsit pe principalul investitor din proiectul de pe Calea Turzii
Hectarul care ar putea schimba sudul orașului. ZIUA DE CLUJ l-a găsit pe principalul investitor din proiectul de pe Calea Turzii
Hectarul care ar putea schimba sudul orașului. ZIUA DE CLUJ l-a găsit pe principalul investitor din proiectul de pe Calea Turzii
Hectarul care ar putea schimba sudul orașului. ZIUA DE CLUJ l-a găsit pe principalul investitor din proiectul de pe Calea Turzii
Hectarul care ar putea schimba sudul orașului. ZIUA DE CLUJ l-a găsit pe principalul investitor din proiectul de pe Calea Turzii
Hectarul care ar putea schimba sudul orașului. ZIUA DE CLUJ l-a găsit pe principalul investitor din proiectul de pe Calea Turzii
Hectarul care ar putea schimba sudul orașului. ZIUA DE CLUJ l-a găsit pe principalul investitor din proiectul de pe Calea Turzii

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) dezbate, joi, proiectul imobiliar de pe Calea Turzii 235-237, unde mai mulți investitori, printre care și un nume familiar celor care urmăresc politica locală, propun, pe un teren de aproximativ un hectar, un ansamblu rezidențial care să transforme zona, dominată acum de spații comerciale, showroom-uri și service-uri auto.

Proiectul a fost respins în ședința Consiliului Local din octombrie 2025, în principal din cauză că a fost asociat cu nume din politica clujeană: consilierul local PNL Ovidiu Vișan sau Călin Forna, director în Primărie. Călin Forna s-a retras din afacere înainte ca proiectul să ajungă în faza de avizare/aprobare, așa că "pe masă" a rămas doar chestiunea implicării lui Ovidiu Vișan, întrucât societatea Sky Real Properties SRL, unul dintre beneficiarii proiectului, este deținută de Valeria Oltean, soacra consilierului local.

Pe principiul "follow the money", ZIUA DE CLUJ a mers pe firul banilor și a ajuns la principalul investitor din proiect, Andrei Baidoc, un tânăr antreprenor cu afaceri în IT, software și gaming. Acesta a acceptat să stea de vorbă cu ziarul nostru despre proiect și despre planul de remodelare și transformare a zonei, dominată încă de la sfârșitul anilor '90 de service-uri, show-room-uri auto și depozite, cărora li s-au adăugat ulterior diverse magazine.

STADIUL ACTUAL AL PROIECTULUI

În ianuarie 2026, urbaniștii din Primăria Cluj-Napoca au dat avizul de oportunitate pentru proiectul revizuit, iar joi, 18 martie, investiția ajunge în CTATU, acolo unde va fi supus la vot Planul Urbanistic Zonal. Dacă votul va fi favorabil, proiectul se întoarce din nou pe masa Consilierilor Locali, acesta fiind și ultimul pas înainte de demararea propriu-zisă a investiției.

Proiectul de pe Calea Turzii 235-237 vine în fața Comisiei Tehnice de Urbanism cu o viziune diferită față de ce se construiește de obicei în oraș, spune Andrei Baidoc, care deține, prin companiile Hermes Properties și Helios Capital, aproape 50% din proiect. Arhitecții propun blocuri de mici dimensiuni, intimitate și un pasaj pietonal public spre viitorul Parc Bună Ziua.

Poarta de sud a orașului, ieșirea spre Feleacu, nu este privită în prezent ca o destinație rezidențială de top, dar acest lucru ar putea să se schimbe în viitor.

"Benzinării, centre comerciale de materiale de construcții, showroom-uri și parcări auto domină acum peisajul în partea sudică a Căii Turzii. Cu toate acestea, zona are potențial și o vecinătate valoroasă, cartierul Bună Ziua, locuit preponderent de familii tinere, și o conectivitate bună cartierele învecinate, Zorilor, Andrei Mureșanu și Gheorgheni. Zona mai are un atu: Parcul Bună Ziua, dezvoltat de administrația locală, care va aduce zonei și mai mult «verde»", crede Andrei Baidoc.

Pe suprafața de aproximativ un hectar, arhitecții propun 11 clădiri cu regimuri de înălțime diferite: un bloc de 5 etaje înspre Calea Turzii și - contrar tendinței dezvoltărilor imobiliare recente din Cluj-Napoca - blocuri de doar două etaje în interiorul parcelei. În număr de 10, aceste mini-blocuri vor avea câte șase apartamente fiecare, două pe etaj, și lift interior, "adică intimitate, liniște și un standard de viață pe care un bloc obișnuit nu le pot oferi", explică Andrei Baidoc.

La parterul clădirilor poziționate înspre Calea Turzii vor exista spații comerciale și birouri, în timp ce zona din interior este rezervată exclusiv locuințelor. Cele 160 de apartamente și spații comerciale vor dispune de peste 200 de locuri de parcare, supraterane și subterane, și 120 de locuri pentru biciclete.

"Conceptul nu se adresează doar celor care doresc să se mute în oraș sau celor care vor să schimbe cartierul, ci și familiilor care deja locuiesc în Bună Ziua, iubesc cartierul și caută un upgrade, adică mai mult spațiu, mai multe camere, fără să renunțe la comunitatea pe care o cunosc și la avantajele cu care s-au obșnuit în această zonă a orașului", spune investitorul care deține aproape jumătate din proiectul de pe Calea Turzii.

În conversația cu ZIUA DE CLUJ, Andrei Baidoc a spus că regretă că proiectul a fost puternic asociat cu zona politică și a admis că, în condițiile în care investiția respectă legea, mai multă transparență în fața comunității și o mai bună comunicare ar fi evitat controversele din trecut. "Realitatea este că «investitorul cu conexiuni politice», familia Oltean, deține doar 28% din terenul destinat dezvoltării imobiliare", a dezvăluit Baidoc. 

Principalul investitor crede că proiectul va aduce și beneficii directe comunității. Este vorba de o investiție directă în economia locală de aproximativ 20 de milioane de euro, care va crea locuri de muncă și oportunități de afaceri pentru companiile locale pe perioada edificării și care, ulterior, va contribui la revitalizarea zonei.

"Dar cel mai semnificativ avantaj al proiectului este de natură urbană", spune Andrei Baidoc: "Investiția va oferi singurul acces pietonal sigur dinspre Calea Turzii spre viitorul Parc Bună Ziua. Trecerea prin interiorul ansamblului va fi publică, pe un trotuar de minimum 3 metri lățime, flancat de arbori maturi, mobilier urban și iluminat public, în condițiile în care alternativa actuală, strada Mihai Românul, este practic inaccesibilă pentru familiile cu copii din cauza trotuarelor extrem de înguste sau chiar absente".

Proiectul este considerat de dezvoltator un pas dintr-un proces mai amplu de reconversie funcțională a părții sudice a Căii Turzii, asemenea altor zone cu funcțiuni economice care au făcut treptat loc locuințelor, birourilor și serviciilor de agreement și tip liber.

"Înlocuirea unităților economice cu ansambluri rezidențiale și facilități de petrecere a timpului liber - restaurante și spații de recreere - va crește calitatea vieții în partea de sud a orașului, va face natural legătura cu zona de leisure de la WonderLand și facilitățile de locuire din Dealul Felacului, ceea ce va crește mult dinamica și atractivitatea zonei", susține Andrei Baidoc.

• CE PREVEDEA PROIECTUL ÎN VARIANTA INIȚIALĂ

Inițial, proiectul propunea 12 imobile cu 4 și 2 etaje, în total 180 de apartamente, cu 204 locuri de parcare și 120 de locuri pentru biciclete. 

• CE PREVEDE ACUM PROIECTUL

Indicii au fost recalibrați, au fost eliminate două corpuri de clădire, iar aproximativ 27% din teren urmează să fie cedat gratuit municipalității pentru lărgirea profilului stradal, realizarea unei noi străzi de acces din Calea Turzii și amenajarea unui spațiu verde cu loc de joacă pentru copii, conectat cu viitorul parc Bună Ziua. Astfel, în forma actuală, proiectul propune 11 blocuri (un bloc de 5 etaje la Calea Turzii, respectiv 10 blocuri de 2 etaje spre interiorul parcelei), 160 de apartamente și spații comerciale, peste 200 de locuri de parcare supra și subterane pentru mașini și 120 de locuri de parcare pentru biciclete.

Comenteaza