Îl somează pe Uioreanu să grăbească proiectele Clujului
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 07 Oct 2013, 01:02
- Administraţie
- Ascultă știrea

Terenul de peste 14 hectare al Unităţii Militare din Floreşti a intrat în patrimoniul Consiliului Judeţean acum mai bine de un an, însă, preşedintele Horea Uioreanu nu a mişcat un deget pentru ca proiectul spitalului regional de urgenţă să demareze, a apreciat liderul consilierilor PDL, Alexandru Coroian. Acesta a subliniat că deşi s-au făcut eforturi pentu transferul de la minister a documentaţiei tehnice ce vizează construcţia acestui obiectiv, actuala conducere a Consiliului Judeţean refuză să o actualizeze. „Ar fi putut să reactualizeze cel puţin Planul Urbanistic Zonal, iar apoi să angajeze şi proiectul tehnic, în schimb, domnul Uioreanu nu a făcut nimic. El a fost cel care a promis că va continua acest proiect, că va fi prioritatea zero în mandatul său. Acum că ne apropiem de finele lui 2013 constatăm că a făcut zero, efectiv, pentru acest proiect. Indiferent câte intervenţii am făcut împreună cu colegii mei, a refuzat pur şi simplu să mişte vreun deget pentru ca proiectul spitalului să demareze", a comentat Coroian.
În replică, liderul Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, spune că proiectul spitalului regional nu a fost abandonat, dar că acesta nu poate fi făcut peste noapte. „PDL a fost la conducerea Consiliului Judeţean patru ani. De ce nu se spune domnul Coroian ce i-a împiedicat pe ei să construiască acest spital? Noi vom face totul pas cu pas. Pentru început trebuie găsită o soluţie de finaţare", a comentat Uioreanu.
Coroian îl acuză pe Uioreanu că dă dovadă de rea voinţă şi pentru că a refuzat propunerea PDL de a transparentiza achiziţiile publice. „Noi am venit cu un proiect şi le-am cerut să facă un regulament intern privind atribuirea contractelor şi să afişeze absolut totul pe site-ul instituţiei. USL ne-a respins propunerea. Pentu ei este opţional dacă să punem sau nu contractele pe site. Nu cred că este corectă această atitudine, mai ales că am avut parte de acea experienţă neplăcută cu firma din Timişoara care a venit cu o expertiză dubioasă în care erau prevăzuţi 40 de bani pe metru pătrat, pentru unele parcele din zona Aeroportului, care au fost expropriate", a comentat Coroianu. El a mai spus că USL nu acceptă nici o propunere din partea PDL, chiar dacă se dovedeşte că acestea sunt bine intenţionate. „Noi le-am propus să suplimenteze sumele pentru introducerea reţelei de apă în şcolile din mediul rural. Am cerut ca pentru anul acesta să se mai aloce 300.000 de lei astfel încât să intre în acest program şi acele şcoli care aparţin de primării mai puţin potente. Propunerea noastră a fost respinsă. A venit domnul Uioreanu şi a spus că putem da 1 milion de euro numai din 2014. Eu atunci am spus că în 2014 trebuie să dăm 3,5 milioane de lei, pentru a asigura complet acest program, dar propunerea noastră a fost respinsă. Se merge pe regula că numai ceea ce propune USL este de luat în seamă şi că tot ceea ce propunem noi trebuie respins", a spus Coroian. În replică, Uioreanu consideră că PDL nu face decât propagandă politică şi că el a semnat decizia pentru transparentizarea achiziţiilor publice înainte ca PDL să vină cu această propunere. „Am semnat o decizie în acest sens şi toate achiziţiile vor fi afişate pe site. Prin urmare, propunerea PDL a venit tardiv. Nu mai avea rost să aprobăm ceva ce eu deja dispusesem", a spus Uioreanu. Cât despre programul de racordare a şcolilor din mediul rural la reţeaua de apă, Uioreanu spune că anul acesta s-a alocat un buget de 500.000 de lei şi că anul viitor acesta se va dubla sau chiar tripla.