14:53 Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Cluj-Napoca, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare și lovire sau alte violențe.
14:48 UDMR nu susține un guvern care va avea nevoie de sprijinul AUR, SOS România sau al altor 'partide extremiste', a anunțat vineri vicepremierul Tanczos Barna.
14:34 Deputatul PNL de Cluj a transmis că a fost redactată o scrisoare adresată liderilor instituțiilor europene privind viitorul fond de competitivitate al Uniunii Europene. Documentul este susținut de șapte state membre.
14:30 După ce au apărut zvonuri despre o posibilă schimbare la nivelul băncii tehnice a vicecampioanei, Cristiano Bergodi a reacționat.
14:25 Liderul PNL Ilie Bolojan spune că partidul său, alături de USR și UDMR, va susține formarea Guvernului condus de Siegfried Mureșan și va pune la dispoziția acestuia datele necesare pentru un program realist.
14:17 Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule s-a produs joi, 18 septembrie, în jurul orei 12:00, pe Calea Turzii din municipiul Cluj-Napoca.
14:15 Specialiștii avertizează că pierderea progresivă a masei musculare și a forței fizice odată cu înaintarea în vârstă ar putea fi un important semnal de alarmă pentru sănătatea creierului.
13:49 DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA S.A. – Sucursala Cluj-Napoca anunţă unde vor avea loc întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică în județul Cluj.
13:34 Protestul organizat de Asociația Comunitatea Identitară România la Cluj-Napoca, pe fondul nemulțumirilor legate de planurile de relocare a unor familii din zona Pata Rât, a primit autorizație pentru desfășurarea manifestației.
13:32 Parlamentarul clujean a făcut un apel la responsabilitate către colegii săi de la București în vederea votului pentru învestirea guvernului condus de Siegfried Mureșan.
13:23 Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat vineri la Parlament, că este pregătit să formeze un guvern serios, reformator, pro-european.
13:20 Antrenorul Universității Cluj a prefațat întâlnirea dintre echipa sa și formația ilfoveană.
13:01 Universitățile reprezintă unul dintre principalele motoare ale dezvoltării Clujului, iar colaborarea dintre mediul academic, autorități și companii trebuie consolidată, a transmis prefectul Maria Forna, la deschiderea conferinței ASTR de la UTCN.
12:51 Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat vineri că va semna decretul de desemnare a lui Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier sâmbătă, la Bistriţa, şi va fi publicat în Monitorul Oficial luni.
12:34 Un accident rutier s-a produs în localitatea Feleacu, pe sensul de mers către Cluj-Napoca. În urma evenimentului, traficul rutier este îngreunat.
12:26 Viceprimarul Clujului, Dan Tarcea, a spus, vineri, la UTCN, la deschiderea Conferinței Internaționale „Zilele Academiei de Științe Tehnice din România”, despre Cluj că poate fi un centru în care se dezvoltă infrastructura și aplicațiile AI.
12:24 Românii cu venituri mici pot primi și în sezonul rece 2026–2027 ajutor pentru încălzirea locuinței, sprijinul fiind acordat între 1 noiembrie 2026 și 31 martie 2027.
12:23 Președintele TIFF, Tudor Giurgiu, anunță pentru seara de vineri, 18 septembrie, 4 proiecții la Cluj-Napoca lungmetrajului: „3 zile în septembrie”,