IMAGINI cu cel mai spectaculos nod rutier din România. E lângă Cluj FOTO/VIDEO

IMAGINI cu cel mai spectaculos nod rutier din România. E lângă Cluj FOTO/VIDEO
Lotul 4 al autostrăzii A10 Sebeș – Turda include un nod rutier spectaculos, cel mai complex din România. O noua înregistrare video filmată cu drona și publicată de către Asociația Pro Infrastructura surprinde stadiul lucrărilor, care par destul de avansate.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

''Nodul Turda inter-conectează trei "magistrale" rutiere majore: A10, A3 și DN1. Avem șanse mari să circulăm prin această zonă la finalul lunii octombrie, după ce loturile 3 și 4 din Autostrada A10 Sebeș-Turda vor fi date în folosință", scriu reprezentanţii Asociaţiei ProInfrastructura. 

Nodul de la Turda este prevăzut cu 6 bretele şi va face joncţiunea atât cu Autostrada Transilvania (A3), cât şi cu DN1. Bretelele care fac legătura cu A3 vor avea 2 benzi, iar cele care leagă A10 de DN1 câte o singură bandă. Nodul rutier este parte componentă a lotului 4 din autostrada lungă de 70 de km.

Amintim că iniţial toate loturile de la A10 au avut ca termen de dare în folosinţă sfârşitul lui 2016, însă s-au produs întârzieri importante din cauza lipsei avizelor obligatorii pentru construire. În concordanţă cu stadiul în care se află lucrările, se profilează deschiderea circulaţiei pe loturile 3 şi 4, între Aiud şi Turda, în a doua jumătate a anului 2017.

Autostrada Sebeș-Turda:

Lot 1 - 17,0 km - de la intrarea pe autostradă în Sebeş până la Pârâul Iovului
Constructori: asocierea Impresa Pizzarotti - Pomponio
Cost: 541 mil. lei, fără TVA

Lot 2 - 24,3 km - de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud
Constructori: asocierea Aktor - Euroconstruct Trading
Cost: 549 mil. lei, fără TVA.

Lot 3 - 12,5 km - de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea
Constructori: asocierea Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d'Acqua
Cost: 420 mil. lei, fără TVA

Lot 4 - 16,3 km - de la nodul Decea până în Turda
Constructori: asocierea Porr Construct - Porr Bau
Cost: 470 mil. lei, fără TVA

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .