În sfârșit! Parcul Feroviarilor redevine al clujenilor DOCUMENT

În sfârșit! Parcul Feroviarilor redevine al clujenilor DOCUMENT
Așteptat din 2015, Parcul Feroviarilor intră abia acum în domeniul public al municipiului.

"Guvernul a adoptat Hotărârea de Guvern prin care transferă dreptul de proprietate asupra Parcului Feroviarilor municipalității. Am formulat o interpelare și o întrebare în Camera Deputaților, prin care am cerut ca acest parc să revină în proprietatea Consiliului Local. Primăria poate demara procedurile pentru lucrările de reabilitare și clujenii vor avea posibilitatea să se bucure de acest parc", anunță deputatul UDMR Csoma Botond, pe Facebook.

Parcul Feroviarilor, al doilea ca suprafață din oraș, se întinde pe 5,4 ha. Investitorul care s-a asociat cu CFR și a promis acum zece ani că va face investiții uriașe a renunțat la proiect, iar parcul s-a reîntors în proprietatea Companiei Naționale de Căi Ferate.

"După ce vom obţine parcul, acesta va deveni obiectul unui concurs de soluţii. Eu mi-aş dori acolo un trenuleţ, cum era pe vremuri. Îmi amintesc trenuleţul din Orăşelul Copiilor dinainte de 1990 şi îmi plăcea foarte mult", a spus Emil Boc, într-o emisiune la Realitatea FM Cluj.

Solicitarea prin care autorităţile locale cereau transferul gratuit al dreptului de proprietate privind terenul aferent Parcului Feroviarilor a fost trimisă în luna februarie 2015, după ce la începutul lunii octombrie 2014 primarul Emil Boc a declarat că municipalitatea este pregătită să preia parcul.

În octombrie 2015, Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj şi-a exprimat acordul cu privire la transferul terenului respectiv. "Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că în urma consultării forului superior, respectiv a Companiei de Căi Ferate Române CFR SA Bucureşti, aceasta şi-a exprimat acordul cu privire la transferul terenului în suprafaţă de 53.457 mp, aferent ParculuI Feroviarilor, în favoarea municipiului Cluj-Napoca, comunicându-ne în acest sens că acesta face obiectul unei hotărâri emise de Guvernul României", se arăta în răspunsul trimis. De la acel moment, autorităţile locale au făcut toate demersurile necesare în vederea preluării acestuia, dar abia acum a venit o hotărâre de guvern care să consfinţească transferul.

 

Comenteaza