Înainte să vină la Cluj, Angela Merkel îşi anulează vizita de la Ruse

Înainte să vină la Cluj, Angela Merkel îşi anulează vizita de la Ruse
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi-a anulat vizita în oraşul Ruse din cauza infrastructurii proaste din Bulgaria, potrivit agenţiei de presă Novinite. De la Sofia, “doamna de fier” a Germaniei se va deplasa la Bucureşti, iar apoi va ajunge la Cluj.

Merkel ar fi trebuit să viziteze oraşul Ruse, unde compania Montupet a ales în 2006 să deschidă o fabrică, în detrimentul Clujului. Motivele pentru care cancelarul şi-a anulat vizita sunt absenţa unui aeroport în apropiere şi drumurile proaste, arată Novinite. Merkel urma să fie numită, în cadrul vizitei, Doctor Honoris Causa a universităţii din localitate, dar cancelarul va accepta titlul la Sofia, unde se va afla între 10 şi 11 octombrie.

Aeroportul Shtraklevo, de lângă Ruse, nu a mai fost folosit din anul 1996. Totodată, pentru a călători din Sofia în Ruse şi înapoi cu maşina, cancelarul ar fi trebuit să folosească o rută ocolitoare, având în vedere că drumul Sofia - Pleven - Ruse a fost închis pentru două luni din cauza unor reparaţii la un pod lângă oraşul Byala. Angela Merkel este aşteptată la Cluj în 12 octombrie, la invitaţia Universităţii “Babeş-Bolyai”. Aceasta rămâne aici zece ore şi va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UBB.

Comenteaza