Încă o clădire condiționată de realizarea unui sens giratoriu. Vecinii: ”Mai bine facem noi sensul”

Încă o clădire condiționată de realizarea unui sens giratoriu. Vecinii: ”Mai bine facem noi sensul”
Încă o clădire condiționată de realizarea unui sens giratoriu. Vecinii: ”Mai bine facem noi sensul”

Pe o arteră tradițional de case se ridică un bloc cu un coeficient de ocupare prea mare.

 

 

Primăria a autorizat construirea unui bloc de șase etaje pe strada Constantin Brâncuși, la numărele 73-79A. Este limpede că asistăm la apariția unui nou bloc într-o zonă tradițională de case, însă noul plan urbanistic general a prevăzut ca strada Brâncuși să fie considerată ”zonă de regenerare urbană”. Casele fac loc încet clădirilor de 6-7 etaje, iar asta fără ca proprietarii să mai poată protesta.


Noul bloc are un coeficient de ocupare a terenului cam mare, 3,2% ADC/mp, dar Consiliul Local a aprobat planul urbanistic de detaliu, în iunie 2017, ținând cont de o investiție promisă de dezvoltator. Este vorba despre un sens giratoriu la intersecția Brâncuși - Tache Ionescu. La momentul dezbaterii PUD-ului au fost câteva voci din vecini care au formulat critici; între timp au apărut și altele. ”Mai bine facem noi sensul giratoriu decât să apară asemenea clădiri în cartierul nostru. Cât poate să coste un sens giratoriu? Noul bloc ne va lua soarele, iar traficul, care este deja infernal la orele de vârf, va fi criminal”, a spus doamna Olga, care s-a plâns Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului.


Anul trecut, primarul Emil Boc declara că tocmai acel sens giratoriu va descongestiona traficul de pe strada Constantin Brâncuși.

 

Blocul ar urma să aibă subsol, parter, cinci etaje şi un etaj retras. În autorizația de construire eliberată în 14 iunie se arată că lucrările ar urma să coste 6,7 milioane de lei. Cum spuneam, coeficientul de utilizare (CUT) este de 3,2%, iar procentul de ocupare a terenului (POT) este de 70%, potrivit proiectului asumat de Arhimar Serv.


Dezvoltatorul este societatea Transilvania Construct Invest SRL, cu sediul în Satu Mare. Asociat unic al companiei este Radu Vasile Fuşle, aflat într-o „frăţie de afaceri" cu Vasile Puşcaş, până de curând ginerele fostului ministru PSD Ioan Rus. Fuşle este cunoscut pentru asocierea cu Puşcaş în firma Florisal, cea care colectează deşeurile din Satu-Mare. Într-o altă societate, Proimuniti 2013, Radu Vasile Fuşle este asociat cu Silviu Valentin Şumlaş (şi cu soţia acestuia), vicepreşedintele Asociaţiei Infomedia Trust Satu Mare, al cărui preşedinte este nimeni altul decât Vasile Puşcaş.

 

 

Comenteaza