Întâlnire între Pancu și Petrescu. Detalii de la discuțiile dintre fostul și actualul antrenor al CFR-ului
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:51
- Sport
- Ascultă știrea
Cei doi tehnicieni au petrecut câteva ore împreună zilele trecute la Cluj-Napoca.
Plecat din Gruia la finalul lunii august din cauza problemelor de sănătate, Dan Petrescu a ieșit din lumina reflectoarelor și s-a concentrat pe situația sa medicală. Totuși, fostul tehnician al "feroviarilor" a acceptat o întâlnire cu Daniel Pancu.
Informația a fost oferită chiar de actualul antrenor al CFR-ului, care a povestit cum au decurs discuțiile cu Petrescu.
"M-am văzut cu el zilele trecute. Era bine, a și glumit. Am luat cina împreună. Am vorbit mult. Sper să termine cu problemele de sănătate și să revină. Mă bucur că l-am văzut așa, foarte bine. Am stat o seară la masă", a dezvăluit Pancu, potrivit Digisport.
Dan Petrescu a avut 4 mandate pe banca formației din Gruia, alături de care a cucerit 4 titluri în Superligă și o Cupă a României.











