Daniel Pancu, Marius Bilașco și Bogdan Mara cer clubului CFR Cluj plata unor datorii salariale restante de sute de mii de euro.
Fostul antrenor al echipei clujene, în prezent la Rapid, a obținut un succes, scor 3-1, în fața lui Camora&co.
Despre situația financiară a clubului CFR Cluj a aieșit la rampă cu declarații inclusiv noul vicepreședinte al clubului, Ciprian Deac.
Clubul CFR Cluj a bătut palma cu Antonio Folha și urmează să îl numească antrenor principal în Gruia. Un fost atacant argentinian al alb-vișiniilor a declarat că aspiră și el la postul de antrenor la echipa ”feroviară”.
După ce a negat cu vehemență varianta numirii unui antrenor portughez la CFR Cluj, Varga îl confirmă pe cel despre care, în urmă cu doar o zi, a spus că nu e el cel ales.
După un șir de scandaluri care au creat o prăpastie uriașă între antrenor și conducerea ”feroviară”, Daniel Pancu, a lămurit în ce condiții s-a despărțit de CFR Cluj.
Trupa din Superligă nu va mai conta pe unul dintre cei mai importanți fotbaliști din lot.
Antrenorul a fost prezentat oficial de noua sa echipă, Rapid, și speră să aducă în capitală doi oameni din staff-ul fostei sale formații.
Imediat după anunțul plecării sale de la CFR Cluj, clubul din capitală a confirmat sosirea antrenorului.
Clubul din Gruia a transmis că a încetat colaborarea cu antrenorul în vârstă de 48 de ani.