Războiul din derby-ul Clujului îngropat definitiv? Mesaj de Paște care spală imaginea ”gladiatorilor” Bergodi și Pancu

Războiul din derby-ul Clujului îngropat definitiv? Mesaj de Paște care spală imaginea ”gladiatorilor” Bergodi și Pancu
| Foto: colaj - ZIUA de CLUJ

În urmă cu mai bine de două luni, derby-ul Clujului oferea imagini fără precedent și reacții necontrolate din partea unor membri ai echipelor CFR Cluj și Universitatea Cluj. La acea vreme antrenorul Daniel Pancu a reacționat cu un mesaj xenofob la adresa lui Cristiano Bergodi. 

Cele două luni care au trecut de la războiul din derby-ul Clujului au dost suficiente pentru a potoli cel puțin orgoliile antrenorilor de la CFR și Universitatea. Cristiano Bergodi a povestit pentru ProSport că l-a iertat pe Daniel Pancu pentru reacția avută la adresa lui.

„Da, ne-am împăcat, ne-am salutat cu plăcere după primul meci de play-off, din tur. Mi-a trimis și un mesaj și i-am răspuns imediat, pentru că mi s-a părut corect. Daniel a fost elevul meu, la Rapid. L-am stimat întotdeauna și am respect pentru el. Acolo mi-am ieșit puțin din fire, dar și el cu acea declarație în ceea ce mă privește, dar nu port pică, niciodată.

Mi-a cerut scuze și eu sunt la prima abatere, nu am făcut niciodată lucruri de acest fel. Sunt o persoană cu caracter, cu personalitate, nu accept lucruri cum s-au întâmplat în acel meci, dar sunt și o persoană umilă, modestă și mi-a făcut plăcere să mă reîntâlnesc cu Pancu în primul meci de play-off, dar și când am vorbit prin mesaj”, a spus Bergodi.

Antrenorul italian a transmis că nu-i poartă pică nici lui Andrei Cordea, fotbalistul lui CFR Cluj care l-a enervat atât de tare la derby-ul din februarie. „Am apreciat și faptul că mi-a scris a doua zi după meci cuvinte frumoase. E un băiat bun și el, dar acolo se întâmplă lucruri pe care un om nu vrea să le facă, însă nu e ușor să gestionezi, e un derby. A zis și el că i-a părut rău că am ajuns așa de departe cu vorbele, cu cuvintele și cu gesturi. Nu i-am răspuns, pentru că era a doua zi și era ușor să se interpreteze.

Urma și momentul Comisiei de Disciplină și atunci nu i-am răspuns, dar am apreciat și îi mulțumesc, nu e problemă, Nu sunt un om ranchiunos deloc, pentru mine a trecut, a fost un moment din care am învățat toți: Daniel, Cordea și cu mine, iar apoi totul a fost în regulă, la primul meci din play-off, a fost o atmosferă frumoasă și va fi la fel în Gruia, în retur. S-a terminat cu chestia asta”, a povestit Cristiano Bergodi

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .