News alert Update Încă un pas pentru metroul din Cluj-Napoca. Va scoate toate maşinile din centrul oraşului

Încă un pas pentru metroul din Cluj-Napoca. Va scoate toate maşinile din centrul oraşului

Studiu de prefezabilitate pentru proiectul metroului la Cluj-Napoca va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa de marţi, 27 octombrie. După aprobarea şi de către comuna Floreşti, studiul va fi trimis la Guvernul României.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

"Este gata şi prima etapă va fi supusă aprobării marţi. Va urma să fie aprobat şi de comuna Floreşti, apoi va merge la guvern. Vom continua cu studiul de fezabilitate, după care licitaţia de proiectare şi execuţie. Avem o lungime de 14,4 km, 14 staţii şi 986 milioane de euro şi o durată de implementare de 128 de luni.

În iunie 2021 va fi gata studiul de fezabilitate. Apoi ne ocupăm de trenul metropolitan, unde e mai simplu. După implementarea metroului, avem în vedere Clujul fără maşini în centru; acest lucru nu este posibil astăzi, pentru că nu ai variantă la axa est-vest", a spus Boc. 

Amintim că asocierea SWS Engineering Spa (Italia) - Systra (Franța) - Metrans Engineering (România) realizează studiile de prefezabilitate şi fezabilitate pentru proiectul metrou și tren metropolitan la Cluj-Napoca. În urma licitației valoarea adjudecată este de 7,4 milioane de euro. Realizarea și predarea studiilor sunt urmate de licitația pentru proiectare și execuția propriu-zisă.

Proiectulul metroului este gândit în două etape

”Metroul are două etape de implementare. Prima etapă e din Florești, într-o zonă stabilită de specialiști care să permită cât mai multor locuitori din comună să acceseze metroul; se va trece pe la viitorul spitalul de urgență și Vivo, după care metroul intră în Cluj-Napoca și continuă până la podul IRA, bineînțeles cu stațiile aferente pe o lungime de 20 km. În Florești ne gândim să avem metrou de suprafață.

Așa reducem costurile, mai ales că aici avem și celălalt proiect, de centură metropolitană care va lua din presiunea de trafic. La toate aceste stații de metrou vor ajunge mijloace de transport în comun care să preia călătorii și să îi transporte spre diferite zone din oraș. De asemenea, au prevăzute soluții de park and ride. Etapa a doua e din Gilău până în Florești”, a explicat primarul Emil Boc.

Boc a precizat că finanțarea pentru aceste proiecte va fi asigurată din fonduri europene, naționale și locale, inclusiv fonduri private, prin intermediul unui parteneriat public-privat.

Metrou

Noul coridor magistral de transport rapid (metrou) pe axa vest-centru-est va urmări să deservească următoarele puncte principale de interes: în prima etapă: centrul zonei de sud a comunei Florești, viitorul spital regional de urgență, centrul comercial Vivo, cartierul Mănăștur, centrul orașului Cluj-Napoca și zona de est a orașului (respectiv zona Aurel Vlaicu /Pod IRA); în a doua etapă: centrul zonei de sud a comunei Florești și comuna Gilău.

Pe noua linie de metrou sunt propuse 15 stații, pe 16 km, deci o interstație medie de 1.035 m. Având în vedere importanța comunei Gilău în zona metropolitană, va fi studiată cu prioritate asigurarea de legături de autobuz între Gilău și capetele ambelor sisteme de transport rapid (la Florești pentru metrou, respectiv la Nădășel – via Autostrada Transilvania – pentru trenul metropolitan). Astfel, se va studia cu prioritate introducerea liniilor de autobuz care să alimenteze stațiile din rețeaua rapidă metropolitană.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza