Încă un proiect din "Bugetare participativă", pus în practică: sistem inteligent de reducere a poluării aerului la Cluj

Încă un proiect din "Bugetare participativă", pus în practică: sistem inteligent de reducere a poluării aerului la Cluj

Primăria Cluj-Napoca a lansat o licitaţie publică privind achiziţionarea unui sistem inteligent de reducere a poluarii aerului ''City Tree''.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Valoarea contractului este de 1 milion de lei, fonduri bugetare, iar ofertele pot fi depuse până în 19.10.2020. Licitaţia prevede achiziţionarea a 3 bucăţi de sistem inteligent de reducere a poluarii aerului ''City Tree'' ci platformă hexagonală. Acest proiect a fost aprobat în cadrul programului de bugetare bugetativă. 

Primăria Cluj-Napoca a avut obligaţia întocmirii Planului Integrat de calitate a aerului pentru aglomerarea Cluj-Napoca, pentru indicatorii oxizi de azot şi de particule în suspensie, prezente în aerul înconjurător, plan care cuprinde măsuri de reducere a poluării aerului până la valori mai mici decât valorile limită/valorile ţintă. "Această achiziţie poate fi considerată o măsură suplimentară de reducere a poluării aerului înconjurător din municipiu care vine în completarea celor propuse în Planul Integrat", se arată în caierul de sarcini al licitaţiei. 

În 2020 nu va fi organizat procesul de "Bugetare participativă", municipalitatea axându-se pe investiţii în sănătate în contextul pandemiei de coronavirus. Edilul Emil Boc a declarat că administraţia locală se va concetran însă pe implementarea celor 15 proiecte câștigătoare prin programul de bugetare participativă din 2019. 

Amintim că, aproape 200 de proiecte au fost propuse de clujeni, din care 40 au fost declarate eligibile, iar 30 au intrat în etapa finală de vot. 

PRIMUL PROIECT DIN FIECARE DOMENIU ÎN FUNCȚIE DE NUMĂRUL DE VOTURI

  • Aer curat Cluj -  prevede realizarea de fațade verzi și plantarea de copaci de mari dimensiuni, inclusiv de arbori inteligenți - 428 voturi.
  • Reamenajarea Canalului Morii - 372 voturi 
  • Concurs de soluții pentru zona Clinicilor – Victor Babeș – Hașdeu – Piezișă - 262 voturi 
  • Scripor App - prevede creearea unei aplicații pentru smartphone care va cuprinde hărțile informative tactile, pentru clădirile importante din municipiul Cluj-Napoca, acestea fiind identificate cu ajutorul Alfabetului Scripor-Codul Tactil al Culorilor pentru nevăzători - 232
  • Legal wall - perete pentru exersarea artei stradale - 106 voturi
    Semafoare inteligente pentru mașini la intersecțiile cu liniile de tramvai - 100 voturi 

RESTUL PROIECTELOR ÎN FUNCȚIE DE NUMĂRUL DE VOTURI
 

  • Marcaje treceri de pietoni pentru biciclete + Semafoare pentru biciclete - 233 voturi
    Amenajare pista automodele -  147 voturi
  •  Alei de plimbare prin pădurea Făget - 128 voturi
     
  • Reamenajare zona pietonală Piața Mărăști- 123 voturi
      
  • Acoperișuri și fațade verzi - 122 voturi 
     
  • Minirampă din ciment pentru skateboarding sub podul din Mărăști - 81 voturi
     
  • Iluminat modern pentru siguranță rutieră pe Bulevardul Muncii - 78 voturi
     
  •  Realizare SF (&PUZ regenerare zona) Parking strada Lunii (depoul de autobuze) - 66 voturi
  •    Dezbatere publică online - 62 voturi

Bugetarea participativă este un proces derulat de Primăria Cluj-Napoca încă din anul 2017, prin care ideile şi iniţiativele comunităţii clujene se transformă în realitate. „Este un proces deschis, incluziv şi transparent prin care membrii comunităţii se implică direct în formularea deciziilor privind priorităţile de cheltuire a banilor din bugetul local. Iar locuitorii municipiului Cluj-Napoca votează pe un site dedicat aceste proiecte iniţiate de concetăţenii lor”, au explicat reprezentanţii municipalităţii.

Cluj-Napoca scapă de infringement pentru poluare

Patru dintre cele cinci oraşe vizate de procedura de infringement pentru depăşirile constante ale valorilor de dioxid de azot (NO2) au transmis Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) măsurile pe care le au în vedere pentru a se încadra în valorile admise.

Apărarea României în această speţă se va face exclusiv pe baza soluţiilor fiecărui oraş în parte, arată ministerul de resort. Ministrul Costel Alexe a convocat videoconferinţe cu toate cele cinci oraşe ale României aflate în prezent sub procedură de infringement pentru depăşirile constante la NO2.

"În ceea ce priveşte Clujul, vestea bună este că Planul Integrat de Calitate a Aerului e deja aprobat. Această administraţie are o ţintă extrem de ambiţioasă: până în 2026 transportul în comun să fie 100% electric. De asemenea, planul municipalităţii este de a realiza coridoare verzi pietonale pe malurile Şomeşului, centura metropolitană, inclusiv restricţia traficului în centrul oraşului. După cele două întâlniri, am convingerea că măsurile pe care le au oraşele din România sunt capabile să închidă procedura de infringement. Este important ca toate primăriile să înţeleagă rolul pe care îl au în lupta cu poluarea aerului din oraşe şi să nu ducă România în faţa Curţii Europene de Justiţie", a spus ministrul Mediului, la încheierea celor două runde de discuţii, în iulie 2020.

Comisia Europeană a decis, în 14 mai, să trimită României o scrisoare de punere în întârziere prin care-i acordă patru luni pentru a lua măsurile necesare pentru rezolvarea deficienţelor cu privire la calitatea aerului constatate de executivul comunitar.Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement, iar dacă autorităţile române nu rezolvă problemele privind poluarea aerului, forul european poate decide să trimită un aviz motivat.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza