Jandarm clujean, campion mondial la sambo, va încerca să doboare un record naţional

Jandarm clujean, campion mondial la sambo, va încerca să doboare un record naţional
Jandarmului clujean judoka, Adrian Petre, va încerca să doboare sâmbăta viitoare un record naţional:1.300 de flotări în 49 de minute. Evenimentul sportiv va avea loc sâmbătă, la ora 17.45, la ceainăria "La Port".

Plutonierul major Adrian Petre este angajat în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Alexandru Vaida Voevod" Cluj din anul 2006, având un bogat palmares competiţional, din care amintim: 2008- Belarus - Campion Mondial la Sambo; 2010- Spania -locul II la Jocurile Europene de Judo ale Poliţiştilor şi Pompierilor; 2010- Croaţia - locul II la Campionatul European de Judo; 2011- Grecia - Campion Mondial la Sambo; 2012- Maroc - locul II la Campionatul Mondial de Sambo.

În ultimul minut al meciului desfăşurat în Maroc în toamna anului 2012, Adrian Petre a evoluat cu piciorul accidentat.

 

Etichete
Comenteaza