Liberalii clujeni se omoară între ei

Liberalii clujeni se omoară între ei
Patronul Fany a devenit membru PNL încă din noiembrie 2012, dar cu toate acestea, liberalii se dezic de el. Aceştia fie se scuză, fie se acuză în privinţa modului în care Ştefan Cadar a ajuns în partidul lor.

La Cluj, PSD şi PDL se pot odihni în linişte, având în vedere că pentru eliminarea PNL nu mai este nevoie de nici un fel de opoziţie. Liberalii se urăsc între ei şi au ajuns să se vândă unii pe ceilalţi. Ei nu au nici o problemă să-și declare în public disensiunile.

Grav este nu doar că au ajuns să se toarne între ei, ci şi că inventează minciuni pentru a-şi face rău, lor şi partidului. Arestarea proprietarului societăţii private de transport Fany, Ştefan Cadar, i-a stârnit şi mai mult, având în vedere că mai toţi au avut conexiuni cu acesta. Nici unul nu recunoaşte oficial apropierea de omul de afaceri, neoficial, însă, toţi spun „poveşti".

Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, şeful liberalilor clujeni, pare să nu aibă control asupra oamenilor din partid. Nici chiar apropiaţii săi nu-l iubesc (sursele ZIUA de CLUJ spun că în curând va fi părăsit de încă un consilier). Acum, după ce instanţa a dispus arestarea patronului Fany, pentru 30 de zile, situaţia s-a înrăutăţit şi mai mult în PNL Cluj. Liberalii lui Uioreanu îl acuză că ar fi avut o legătură directă cu patronul Fany, care e învinuit de procurori că a dat mită pentru a-şi asigura traseele intrajudeţene. Toţi fac asta sub protecţia anonimatului, inclusiv duşmanul său, Mihai Seplecan. Nimeni nu îşi permite, însă, să îl acuze oficial pe Uioreanu. În schimb, ei arată cu degetul spre consilierii şi sfătuitorii lui Uioreanu, Răzvan Pop - despre care se spune că a fost audiat deja de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), şi avocatul Mihai Teaha - cel care l-a sprijinit întotdeauna pe Uioreanu, dar care neagă că ar fi făcut vreo înţelegere cu reprezentanţii Fany. Ieri, în presa locală (Ziar de Cluj) a apărut informaţia, pe surse, că Ştefan Cadar ar fi membru al PNL din martie 2013. S-a speculat că omul de afaceri ar fi fost adus în partid chiar de către Teaha.

Din documentele oficiale de la partid reiese, însă, că liberalii au relaţii mult mai vechi cu patronul Fany. Cadar a semnat adeziunea la partid încă de pe vremea când preşedinte interimar la organizaţia municipală a PNL era Manuel Chira. Uioreanu spune că nu înţelege de unde apar atâtea minciuni. „Este evident că cineva încearcă să arate că noi l-am fi adus pe patronul Fany în partid, însă nu este adevărat. Eu m-am întâlnit cu el, în toată viaţa mea, o singură dată, atunci când am fost în Floreşti pentru a încerca să renegociez preţurile la biletele pe transportul în comun, la cererea primarului. Nu am interacţionat în nici un fel cu patronii Fany. Sigur, cineva vrea să demonstreze altceva, dar eu n-am nimic de ascuns. O repet, cei care au greşit, indiferent despre cine este vorba, că sunt consilieri de-ai mei sau nu, să plătească, n-am o problemă cu asta", spune Uioreanu. El admite că lucrurile în partid nu merg foarte bine, însă nu pare să aibă soluţii pentru rezolvarea problemei. Din actul adeziunii reiese că patronul Fany ar fi fost propus să adere la PNL de către un oarecare „B.C.". Sursele ZIUA de CLUJ spun că persoana care semnează astfel propunerile membrilor de partid ar fi Bogdan Costea, şeful Gărzii de Mediu, un apropiat al lui Seplecan. Acesta din urmă a sărit în apărarea amicului său, susţinând că e posibil ca oamenii lui Uioreanu să fi încercat să modifice datele din acte, tocmai pentru a masca propria lor implicare. Din documente nu reiese, însă, că s-ar fi făcut vreo modificare. Ca atare, Seplecan şi-a revizuit poziţia. El a precizat că, cel mai probabil, propunerea lui Cadar nu a fost validată conform statutului partidului: „Patronul Fany trebuia să apară în faţa biroului permanent, iar dacă nu a apărut, atunci acesta nu poate fi membru în cadrul PNL". Teaha a menţionat că nu are nimic de comentat despre situaţia din PNL sau despre Fany. „Eu nu pot să-i fac să înţeleagă pe colegii mei că-şi fură singuri căciula. Tot ce s-a spus despre mine în presă sunt minciuni. Mă voi adresa instanţei pentru a-mi apăra imaginea", s-a limitat să spună Teaha.

Etichete
Comenteaza