Licitația pentru supervizarea lucrărilor la metrou, suspendată. A treia oară

Licitația pentru supervizarea lucrărilor la metrou, suspendată. A treia oară

Primăria a anulat a treia licitație pentru supervizarea lucrărilor la metrou, motivul invocat fiind caracterul „neconform” al ofertelor depuse. Contractul este de 211 milioane lei.

Contractul are termenul de implementare este de 114 de luni (9 ani și 5 luni). Criterile de evaluare stabilite vizează prețul ofertei, experiența experților, dar și metodologia propusă de viitorii consultanți pentru îndeplinirea contractului. Ofertele sunt verificate de către experții tehnici ai Asocierii SWS Engineering S.p.A., SYSTRA și METRANS Engineering S.R.L.

Compania de infrastructură de transport şi soluţii de mobilitate SYSTRA, cu sediul central în Franţa, a preluat grupul italian Sws Engineering, inclusive subsidiara din România, in 2021, intrând astfel în premieră pe piaţa locală.Grupul italian Sws Engineering este unul dintre principalii furnizori europeni de servicii de inginerie civilă, amenajare a teritoriului şi topografie. Prin intermediul holdingului său, Sws Engineering Group are subsidiare operaţionale în Italia, Canada, Statele Unite ale Americii, Turcia, Regatul Unit, Norvegia şi România.

Metrans, o firmă înființată de mai mulți tineri care s-au format la Metroul SA, a avut o creștere importantă în ultimii ani, participând, în diverse asocierii, la mai multe licitații de mare infrastructură. Înainte de M5, principala victorie a Metrans a fost câștigarea licitațiilor pentru studiul de fezabilitate și proiectarea metrolui din Cluj.

Prima licitație pentru contractul de consultanță a fost lansată în luna iulie 2022, dar nu a fost depusă nicio ofertă din pricina sumei mici. A doua licitație a fost lansată în decembrie 2022 și a prevăzut o suplimentare de 15,5 milioane de lei a valorii contractului, până la suma de 140.551.163 lei, față de valoarea inițială de 125.013.820 lei. Nici atunci nu a fost depusă nicio ofertă din același motiv. La a treia ''strigare'', singura ofertă a venit din partea companiei Egis.

Grupul francez de proiectare, inginerie și consultanță în construcții Egis este prezent în România prin firmele Egis România și Egis Internațional SA Franța, Sucursala București. Egis Romania este firma pe care a condus-o Clotilde Armand, în perioada martie 2017-iunie 2019, din postul de director Dezvoltare pentru Europa. Egis va asigura consultanță și supervizare și pentru proiectul de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor. De asemenea, firma a câștigat contracte pe bandă rulantă cu statul, în mandatul lui Cătălin Drulă la Ministerul Transporturilor.

Contractul de aproape două miliarde de euro pentru proiectarea și execuția magistralei M1 la Cluj-Napoca a fost semnat cu Asocierea Gulermak – Alstom, după ce contestația Dogus a fost respinsă. Pentru primele 9 stații din proiect (lucrări la structură) este asigurată o finanțare de 300 de milioane de euro prin PNRR. Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri. 

Oferta financiară: 9.059.483.352,07 lei fără TVA (față de valoarea estimată de 9.064.456.067 lei fără TVA)
Punctaj obținut componenta financiară: 55 puncte (din 55)
Punctaj obținut componenta tehnică: 36,25 puncte din 45 puncte
Total punctaj obținut: 91,25 puncte din 100 puncte.

Traseul liniei de metrou ușor (metro light MTR-L) este următorul:

Secțiunea VEST: Strada Șesul de Sus – Strada Teilor – Liziera pădurii (între Str. Eroilor și Str. Subcetate) – Str. Abatorului – Cazarmă Florești – viitorul Spital Regional de Urgență – Str. Răzoare, cu stațiile: 1. Țara Moților (Teilor), 2. Teilor (Eroilor), 3. Copiilor (Subcetate), 4. Sănătății (Spitalul de Urgență), 5. Prieteniei (Răzoare); Secțiunea CENTRU: Drumul Sfântul Ioan – Str. Primăverii – Calea Mănăștur – Calea Moților – Str. Memorandumului – Piața Unirii – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Mărăști cu următoarele stații: 6. Natura Verde (Bucium), 7. Mănăștur (Izlazului), 8. Sfânta Maria (Câmpului), 9. Florilor (Cluj-Arena), 10. Sportului (Mihai Eminescu), 11. Piața Unirii, 12. Piața Avram Iancu, 13. Armonia (Petofi Sandor), 14. Piața Mărăști; Secțiunea EST: Ramura Muncii: Piața Mărăști – Aurel Vlaicu – IRA – Strada Beiușului – Bulevardul Muncii, cu stațiile 15. Transilvania (Siretului), 16. Viitorului (IRA), 17. Muncii; Ramura Sopor: Piața Mărăști – Strada Teodor Mihali – Strada Alexandru Vaida Voevod – Sopor, cu stațiile 18. Cosmos (Alexandru Vaida Voevod), 19. Europa Unită (Becaș) și cu Depoul Sopor.

Etichete
Comenteaza