Linia către Tetarom, amânată până anul viitor

Linia către Tetarom, amânată până anul viitor
Legarea parcului industrial de pe Tăietura Turcului la reţeaua de transport în comun a municipiului a fost amânată pentru începutul lui 2014.

Chiar dacă preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) a cerut edilului de Cluj o soluţie pentru ca angajaţii parcurilor industriale din subordinea autorităţii judeţene să poată merge la serviciu cu mijloacele de transport în comun, aceasta a fost pusă pe pauză. Traseul pentru linia care ar lega Tetarom I de oraş n-a primit acceptul administraţiei locale.

Municipalitatea a motivat că limitatoarele de înălţime de pe Tăietura Turcului ar trebui îndepărtate dacă se introduce autobuzul, iar tirurile ar avea liber la circulaţie prin oraş. Preşedintele CJ, Horea Uioreanu, şi consilierii locali USL au condamnat în noiembrie managementul regiei de transport a primăriei (recent transformată în societate comercială) care refuză să introducă linii pentru angajaţii din cele două parcuri industriale aflate în Cluj-Napoca. Aceasta în contextul în care în cele două parcuri industriale lucrează, potrivit lui Uioreanu, 5.000 de oameni, 14% din forţa de muncă a Clujului.

Şeful Regiei Autonome de Transport Urban Călători, în prezent Compania de Transport Cluj (CTC), Liviu Neag, declara în 12 noiembrie că traseele pentru două linii de transport adresat angajaţilor din Tetarom I şi Tetarom II vor fi supuse atenţiei Comisiei de sistematizare a circulaţiei din cadrul primăriei, la o şedinţă programată în aceeaşi lună. „Avem un program special pentru Tetarom II, convenit cu Emerson. Aşa ne-au cerut ei şi noi ne-am conformat. Vom introduce şi un program normal. Două linii Gheorgheni - gară - Tetarom II şi Primăverii - Calea Floreşti - Grigorescu - Tăietura Turcului (Tetarom I). Cursele se vor face de trei ori pe zi, dimineaţă, la prânz şi seara. După aprobarea traseelor în Comisia de circulaţie, probabil săptămâna următorare, intrăm cu autobuzele şi reglăm programul în funcţie de fluxul de călători", sublinia Neag.

Şedinţa Comisiei de circulaţie de care amintea Neag urma să aibă loc pe 14 noiembrie, însă discuţiile au fost amânate pentru decembrie, mai precis ieri. Specialiştii au dezbătut propunerea de asigurare a transportului în comun pentru angajaţii Tetarom I, situat pe str. Tăietura Turcului, pe direcţiile Mănăştur-Grigorescu, respectiv Gheorgheni. Potrivit propunerii societăţii de transport a primăriei, linia Mănăştur-Tetarom I ar avea traseu pe Primăverii-Calea Floreşti-1 Decembrie 1918-Fântânele-Al. Vlahuţă-14 Iulie-Tăietura Turcului (cu plecare din Mănăştur orele 6:20, 7:15, 8.20, respectiv 15:10, 16:40, 17:40, iar de la Tetarom I, la 6:50, 7:45, 8:50, respective la 15:40, 17:10, 18:10.

Linia Gheorgheni-Tetarom I ar avea traseu pe C. Brâncuşi-Piaţa Cipariu-Piaţa Avram Iancu, 21 Decembrie 1989, R. Ferdinand, Horea, Piaţa Gării, Mecanicilor-Romulus Vuia-Tetarom I. Plecările de pe Brâncuşi ar fi la 7:20, 8:20, dimineaţa şi 16:40, 17:40, după-amiaza, iar de la Tetarom I, la 7:50, 8:50, respectiv la 17:10, 18:10.

Propunerea de traseu ar implica desfiinţarea barierei limitatoare de viteză de pe strada Tăietura Turcului. "Din păcate din cei 2.000 de angajaţi ai parcului industrial Tetarom I şi-au exprimat dorinţa pentru transportul în comun aproximativ 300. După introducerea noilor linii, programele şi traseele vor putea suferi modificări în funcţie de fluxul de călători", arată conducerea companiei de transport.

Serviciul de siguranţa circulaţiei a primăriei susţine că propunerea de traseu de autobuz pe Tăietura Turcului ar implica desfiinţarea barierei de înălţime de la intersecţia Donath-E.Grigorescu, ceea ce ar însemna deschiderea străzii şi a traficului greu. "Dacă luăm bariera există riscul ca tirurile să intre prin cartierul Grigorescu. Noi sau poliţia locală nu putem fi tot timpul acolo să ne asigurăm că nu vom avea trafic greu prin zonă. S-au mai întâmplat să intre noaptea tiruri din Slovenia sau de nu ştiu pe unde. Unul a intrat chiar şi într-un bloc lamă", a menţionat Florin Goia, şeful Biroului de siguranţa circulaţiei din cadrul poliţiei clujene, membru în comisia de circulaţie a primăriei.

În schimb, viceprimarul Gheorghe Şurubaru a menţionat că bariera limitatoare de înălţime se poate reamplasa în zona căii ferate şi în acest fel nu există riscul ca tirurile dinspre comuna Baciu să intre prin această zonă. "Deci amânăm pentru analiza şi venim cu o soluţie la început de an, în ianuarie. Aceasta pentru că avem nevoie de una pe termen lung, nu de conjunctură", a conchis primarul Emil Boc. Propunerile de trasee pentru cursele cu mijloacele de transport în comun către parcul industrial Tetarom I nu au primit acceptul administraţiei locale.

 

 

 

Comenteaza