Lucrările la Podul N nu au fost suspendate. Boc: "Am comunicat să nu fie blocată o bandă de circulație dimineața"

Lucrările la Podul N nu au fost suspendate. Boc: "Am comunicat să nu fie blocată o bandă de circulație dimineața"

Podul de la capătul Mănășturului, de la ieșirea spre comuna Florești, va fi modernizat până la finele anului 2019. Lucrările sunt efectuate de către Diferit SRL, ofertant unic la licitaţia publică lansată de municipalitate anul trecut. 

Primarul Clujului le-a răspuns cetățenilor care au întrebat de ce au fost suspendate lucrările la Podul N. "În urma unei sesizari, am comunicat foarte clar ca dimineața, când vine lumea spre Cluj să tragă, să tragă balizele și să nu blocheze o bandă pe axa principală, pe Calea Florești. În ceea ce privește lucrările de sus, de la pod, chiar dacă pare că nu se lucrează în fiecare moment, sunt proceduri care vizează trecerea unei perioade de timp de la o etapă la alta, cu ciment, armări și consolidări", a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE.

Costul proiectului este de 1,1 milioane de lei (cu TVA)

Podul urmează să sufere modificări importante: regândirea carosabilului și trotuarului, întărirea structurii și refacerea hidroizolațiilor. În plus, înfățișarea podului va fi schimbată, chiar dacă se vor menține anumite elemente din cea actuală. Și iluminatul stradal va fi modernizat. Stâlpii de pe pod vor avea 6 m înălțime, iar cei de pe străzile din jur, 10 m. Noii stâlpi de iluminat au fost împărțiți astfel: Calea Florești - 15, str. Bucium - 10, Bulevardul 1 Decembrie - 10, bretelele de urcare pe pod - 39.

Șase camere video pentru supravegherea circulației 

Pe lângă aspectul estetic, sunt și altele care vizează utilitatea podului prinse în proiectul de modernizare. Urmează să se realizeze o hidroizolaţie performantă, să se pună borduri de granit, să se refacă trotuarele şi să se aştearnă covor asfaltic proaspăt.

Noutatea o reprezintă panourile fonoabsorbante datorită cărora locuitorii din Mănăştur vor fi mai puţin afectaţi de zgomotul produs de trafic. Pasajul va avea partea carosabilă de 18,5 m lățime, pista de bicicliști de 2 m lățime pe partea dreaptă și trotuare de 1,2 m lățime dreapta, respectiv 1 m lățime pe stânga. 

Comenteaza