Mărţişoare mov. Vin primele autobuze Mercedes

Mărţişoare mov. Vin primele autobuze Mercedes

CTP recepţionează 15 autobuze articulate marca Mercedes Conector Euro 6, din Turcia.

„De Mărţişor avem 15 autobuze noi Mercedes. A trecut perioada de contestaţii şi am semnat deja contractul. Vor fi vehicule de 18 m, cu peste 140 de locuri, motor euro 6, trapă pentru persoanele cu dizabilităţi, podea joasă, toate dotările full", spunea, în septembrie, directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj, Liviu Neag. Cu nemţii, chiar dacă produc în Turcia, nu e de jucat. Iată că autobuzele sosesc. În weekend au fost văzute la Bucureşti, iar luni urmau să îşi continue drumul spre Cluj.

„Patru autobuze Mercedes Conecto Euro 6, din cele 15 comandate de catre Cluj-Napoca, au staţionat în prima sâmbătă a lunii martie 2018 în parcarea de la Carrefour Militari", a scris un bucureştean pe un forum de transport.

„Sunt într-adevăr în ţară, dar sunt unele probleme din cauza vremii. Le aşteptăm să ajungă. Sunt toate 15", a spus Neag. Vehiculele sunt vopsite în mov şi gri, ca toate mijloacele de transport cumpărate de CTP sau de Primărie în ultimii ani. În fotografii se vede că, în partea din faţă, autobuzele au aplicată o mască alb cu galben, care urmează să fie scoasă odată cu predarea către compania clujeană.

CTP a mai cumpărat 40 de autobuze articulate în urmă cu mai bine de doi ani. Atunci, furnizorul a fost Solaris Bus&Coach, din Polonia.

21.348.600

lei au costat cele 15 autobuze cumpărate de CTP de la Mercedes.
Banii pentru toate aceste cumpărături vin din creditul de 20 de milioane de euro contractat de la Raiffeisen Bank şi garantat de Primăria Cluj-Napoca.

Mercedes mai este implicată într-o licitaţie, cu CTP, pentru furnizarea a 60 de autobuze nearticulate. Ofertele s-au depus în decembrie, dar încă nu s-au anunţat câştigătorii; din trei firme interesate, în cursă au mai rămas două. Sursele ZIUA de CLUJ susţin că nemţii vor câştiga şi această atribuire.

Etichete
Comenteaza