Negocieri pentru salvarea Cetăţuii

Negocieri pentru salvarea Cetăţuii
Dealul Cetăţuii, punctul de belvedere al oraşului neglijat de mai mulţi ani, va fi reabilitat în urma unui concurs de soluţii, promite administraţia oraşului.

Amenajarea zonei trebuie gândită unitar pe întreaga suprafaţă, necesitând astfel cooperarea cu proprietarii privaţi, iar soluţia se poate identifica în urma unei competiţii, subliniază arhitecţii. Deocamdată, primăria a obţinut de la Unita şi Banca Transilvania dreptul de folosinţă pentru un teren de doar aproximativ 2.600 de mp

„Vom organiza un concurs de soluţii pentru reabilitarea Cetăţuii, în parteneriat cu reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor, cu care suntem în legătură", a declarat marţi primarul Emil Boc, cu câteva ore înainte de şedinţa Consiliului Local care a aprobat un contract cu beneficiarii privaţi din zonă pentru o porţiune din Cetăţuie. Pe de altă parte, liderul grupului PDL din consiliul local, Radu Moisin, a explicat că administraţia este limitată în demersul de reabilitare a Cetăţuii din cauza faptului că nu deţine mai mult teren în proprietate. „Principala prioritate va fi să amenajăm un teatru de vară şi să amenajăm spaţii verzi. Vom realiza un studiu de fezabilitate la nivel de primărie, însă nu cred că putem vorbi de concursuri din moment ce acolo sunt implicate proprietăţi private, iar noi deţinem doar teren marginal platoului", a spus Moisin.

Arhitecţii şi urbaniştii au explicat însă în repetate rânduri că acest perimetru are nevoie de intervenţii majore şi de un studiu unitar, pe întreaga zonă, iar cea mai bună soluţie se poate stabili în urma unui concurs de idei, prin propunerile unor specialişti. "La festivităţile organizate de Filiala Transilvania în cadrul evenimentului Scena Cetăţii, primarul a trimis un mesaj că a înţeles sugestia noastră, şi anume că este necesară gândirea reabilitării, că e un proiect care trebuie să fie o prioritate", a spus preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, Şerban Ţigănaş. Acesta a admis însă că deocamdată discuţiile s-au purtat fără detalii concrete. Având în vedere situaţia proprietăţilor din zonă, intervenţiile de reabilitare coerente sunt condiţionate de un parteneriat între administraţie şi mediul privat, a mai subliniat Ţigănaş.

Demersul de reabilitare se poate structura în trei paşi. "Trebuie identificaţi actorii importanţi, cei care deţin proprietăţi sau folosesc terenuri în zonă. Aceştia trebuie să stea la aceeaşi masă, pentru a se putea amenaja o zonă publică coerentă. Urmează apoi o etapă tehnică. Cetăţuia are probleme de stabilitate, zona fiind expusă alunecărilor de teren, de management de ape pluviale, de infrastructură, clădirile-monument din zonă sunt în stadii avansate de degradare, iar acestea trebuie salvate. Apoi, în urma unei consultări largi privind viitoarele funcţiuni pe care Cetăţuia ar trebui să le primească, se poate stabili o temă de concurs", a precizat Ţigănaş. "Mai apare desigur problema bugetului. Probabil un astfel de proiect se va realiza în etape. Dar acesta este un proiect foarte uşor de transpus într-o formulă finanţabilă, inclusiv prin fonduri europene, dacă e bine conectat cu interesul oraşului", a completat Ţigănaş.

Filiala Transilvania a OAR nu a fost contactată deocamdată pe subiectul pregătirii unui concurs pentru zona a cărei reabilitare a fost adusă în ultimele luni în atenţia publică tocmai de OART. "Nu există o informare oficială sau dialog cu primăria pe acest subiect, dar sper să se realizeze în viitor. Au fost unele discuţii la nivel de conducere a OAR", a declarat preşedintele OART Szabolcs Guttmann. Primul pas necesar este realizarea unui studiu amplu care să prindă întreaga zonă. "Este necesar un proiect urbanistic zonal, chiar studii interdiscilpinare, inclusiv cu specialişti în peisagistică. Cu o temă pregătită, sper că se va merge pe varianta unui sistem de concurs. Este un peisaj teribil de interesant acolo, unde se pot face minuni", a subliniat Guttmann.

Deocamdată, administraţia locală a negociat să folosească un teren de peste 2.600 de mp , după negocieri cu proprietarii (Banca Transilvania şi Unita Turism) şi intenţionează să demareze un studiu de fezabilitate care să pună pe tapet investiţia necesară creşterii atractivităţii zonei, după cum a explicat Radu Moisin. Consilierii locali din Cluj-Napoca au aprobat ieri un proiect de hotărâre privind încheierea unui contract de uzufruct pentru un teren de peste 2.600 de mp situat în partea de sud-est al platoului Cetăţuie şi a hotelului Belvedere. Menţionăm că Unita şi BT controlează 5,3 ha de teren în zona Cetăţuii. Contractul de uzufruct ar urma să fie încheiat cu titlu gratuit între Primăria Cluj-Napoca şi proprietarii zonei - Unita Turism Holding, BT Leasing Transilvania SA şi Banca Transilvania.

Kristina REŞTEA,
Luminiţa SILEA

kristinarestea@ziuadecj.ro,
luminitasilea@ziuadecj.ro

Comenteaza