Nelu Tătaru, la Cluj: “Am făcut o evaluare în contextul pandemic”

Nelu Tătaru, la Cluj: “Am făcut o evaluare în contextul pandemic”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, s-a întâlnit miercuri, la Cluj-Napoca, cu primarul și prefectul, dar și cu șefii ISU și DSP.

Ministrul Nelu Tătaru a declarat după întâlnirea avută la Prefectura Cluj că s-a făcut o evaluare a situației în contextul evoluției epidemiei cu COVID-19.

“După cum știți, avem o creștere în ultima perioadă, mai ales în județele din Ardeal. Discuții și analiză împreună cu domnul primar, cu domnul prefect, cu șeful ISU, cu șeful DSP despre capacitatea de acordare a actului medical, extindere, tot ceea ce înseamnă paturi de Terapie Intensivă sau paturi pentru patologie cu severitate medie, precum și o perspectivă a măsurilor care ar trebui luate în contextul în care vedem o evoluție nefavorabilă”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Ministrul s-a referit și la evoluția ascendentă a epidemiei în Cluj și a menționat “relativa stabilitate” de astăzi.

“La nivelul evoluției în Cluj știm că am avut o creștere cu o relativă stabilitate astăzi, dar contextul îl reprezintă și punerea în aplicare și respectarea regulilor și precauților”, a spus Tătaru.

În ultimele 24 de ore, la Cluj au fost depistate 293 de persoane infectate cu noul coronavirus, asta după o săptămână în care s-au înregistrat cifre record în județ, care treceau de 350 de cazuri pe zi.

 

Comenteaza